Cât o fi Drina, Drină, și podul o să fie pod

Ivo Andrić, E un pod pe Drina… În româneşte de Gellu Naum şi Ioana G. Seber. Prefaţă de Dumitru Micu. Bucureşti, Ed. pentru Literatură Universală, 1962, 424 p.

Când spui Ivo Andrić (1892-1975), spui scriitor de origine croată din Bosnia, scriitor de limbă sârbă, croată sau sârbo-croată, scriitor sârbo-croat din Bosnia, scriitor iugoslav și deja se întrevede câte ceva din lumea cea amestecată, colorată, pasională și uneori violentă, cu parfum de Balcani, dar adeseori incredibil de unită și unitară cu contradicțiile ei cu tot. Este o lume prin care au trecut atât scriitorul, cât și romanele sale, de la Imperiul Otoman și Monarhia chezaro-crăiască la R.S.F. Iugoslavă a lui Tito.

Fotografia postată de Radu Marza.Ivo Andrić este unul din marii scriitori croați, sârbi și iugoslavi, cu o operă literară impresionantă. Nu este necunoscut nici cititorilor români. În anii 1960-1970 au apărut mai multe traduceri ale cărților lui, de exemplu Povestea cu elefantul vizirului (1966) sau Cronica din Travnik (1967). Le-am citit cu delicii și ele nu au făcut decât să-mi doresc și mai mult să citesc romanul Drinei, despre care aflasem de multă vreme ca fiind o referință a literaturii central-europene și pe care am refuzat să-l citesc de la bibliotecă, având răbdare vreo 10-15 ani ca să mi-l procur și să pot să citesc exemplarul meu.

Romanul E un pod pe Drina a fost celebru la vremea sa (a apărut în anul 1945, a fost tradus în numeroase limbi, în limba română în 1962). În anul 1961, Ivo Andrić a primit Premiul Nobel pentru acest roman. Spun unii că a fost un premiu acordat ”cu dedicație”, o recunoaștere politică a Iugoslaviei lui Tito.

La prima vedere, este romanul unui pod, istoria unui pod. Așa am crezut la început. În realitate, romanul are mai mulți actori principali: podul, oamenii, vremurile. Fiecare își are istoria sa și aceste trei istorii se înlănțuiesc armonios și organic, cu măiestrie, în paginile cărții.

E un pod pe Drina te duce cu gândul, automat, la poduri, la simbolistica podurilor și la podurile din Balcani în special. Unele dintre acestea sunt înconjurate de legendă. Cel mai celebru este Stari Most din Mostar, pe care îl consider ca fiind unul dintre cele mai frumoase locuri de pe pământ (vezi https://peregristorii.wordpress.com/2017/08/11/ieri-am-fost-la-mostar/), dar podul de peste Drina a fost făcut celebru de romanul lui Ivo Andrić și îl va face celebru și Emir Kusturica, care pregătește o ecranizare a romanului. Un alt celebru pod ”literar” este Podul cu trei arce a lui Ismail Kadare. Cele două romane parcă au ceva în comun dar, oricâte asemănări am căuta la romanul lui Kadare, scris câteva decenii bune după cel al lui Andrić, totuși ceva le desparte.

Istoria unui pod. A fost construit în secolul al XVI-lea (a fost finalizat în anul 1577, după o muncă de patru ani, ne spune autorul) pe locul unui vechi ”pod umblător”, la ordinul marelui-vizir Mehmed Sokolović pașa, influent mare dregător otoman, originar dintr-un sătuc din apropierea Višegradului. Dacă privim harta Balcanilor în epoca otomană, înțelegem de ce s-a ridicat acest pod într-un punct de trecere peste cursul năvalnic al Drinei, de pe drumul care lega Sarajevo de teritoriile sârbești (Belgrad) și de Sandjacul Novi Pazar, prin care se ajungea, mai departe, spre Edirne (Adrianopol) și Stambul. Până spre epoca războaielor balcanice, Višegradul și mândrul său pod cu 11 arce (nu cu trei arce, ca la Ismail Kadare) s-au aflat în centrul politicii balcanice a Imperiului Otoman. Din paginile cărții lui Ivo Andrić poate că nu înveți istoria evenimențială a acestei stăpâniri, dar îi înțelegi atmosfera, oamenii, parfumul vremurilor.

Ridicarea podului, din motivele strategice expuse mai sus și din motivele sentimentale ale puternicului vizir de la Stambul, a fost o binecuvântare pentru oraș, care a putut privi trecerea atâtor și atâtor călători de tot felul, negustori, soli, țărani, dar și a atâtor armate (otomane, habsburgice), dar și haiduci, răsculați. Mai ales negoțul a avut de câștigat de pe urma construirii podului, centrul de greutate al orașului coborând mutându-se de pe dealurile învecinate spre Drina (”din munte către apă”), în imediata apropiere a podului.

Podul este atât actor principal al romanului, cât și martor și participant, veșnic treaz, al zbaterilor orașului și ale lumii.

Foarte interesantă este descrierea de către autor a construcției podului, ca pe un efort de durată, aproape legendar, ca pe o descătușare de energii umane în luptă cu natura. Luptă constructorii și supraveghetorii turci, fiecare cu frica dregătorului imediat superior, luptă lucrătorii, țărani și chiar călători ”luați cu arcanul” la clacă, la ridicarea podului, luptă sârbii împotriva ridicării podului, luptă chiar și natura, Drina (”vuietul năpraznic al unui vânt nou urlând cât e noaptea de lungă prin pădurile dezgolite ale munților ghemuiți deasupra podului”, p. 216). Munții ghemuiți deasupra podului sunt o imagine plastică, aproape fotografică. Cine a trecut pe-acolo sau a umblat prin munții Balcanilor și a văzut uriașul efort al râurilor de a-i străbate, înțelege despre ce este vorba.

Sunt numeroase trimiterile la legendele despre jertfele fără de care nu se poate ridica un asemenea edificiu. Motivul este prezent și în Podul cu trei arce, unde este un motiv central, pe care se construiește de fapt intriga cărții, dar îl dezvoltă și Andrić. Podul de pe Drina nu ar fi fost lăsat să fie finalizat de zâne (legendă încurajată de sârbii care nu voiau construirea podului otoman), ar avut nevoie de sacrificarea unei perechi de gemeni, frate și soră, dar singurul sacrificiu ”cert” a fost cel al unui tânăr care a murit accidental la construirea podului și pe care posteritatea l-a reținut ca fiind sacrificiul de care a fost nevoie pentru ca podul să poată fi terminat cu bine (p. 55-91).

Paranteză despre râurile din Balcani. Că le iei de la nord la sud sau de la est la vest, ele au un soi de încărcătură mitologică pe care le-a dat-o istoria, geografia însăși, oamenii. Dunăre – Sava – Drava – Morava – Mura – Drina – Neretva – Vardar – Struma… Drina ocupă un loc de cinste. Ca și pe vremea lui Ivo Andrić și a romanului său, și în prezent Drina desparte (ceea ce în urmă cu 20 de ani fusese unit…), respectiv unește prin podurile ei, Bosnia-Herțegovina cu (de?) Serbia, fiind frontieră naturală pe mai multe zeci de kilometri. Am mers de-a lungul Drinei cu mașina, în vara lui 2015, într-o excursie dalmato-balcanică de neuitat și apoi am traversat-o la Zvornik, venind dinspre Bosnia și îndreptându-ne spre Belgrad. La volan, am privit mult în dreapta spre Drina, cu gândul la Ivo Andrić, la podul de la Višegrad și la romanul pe care aveam să-l citesc trei ani mai târziu.

Revenind la poduri și la simbolistica și legendele lor, autorul ne transmite o foarte interesantă interpretare, conform teologiei și legendelor musulmane, a creării podurilor. După ce Dumnezeu a zămislit lumea, Satana a fost nemulțumit de acest dar făcut omului și, pământul fiind ”jilav și moale ca aluatul”, s-a furișat și a zgâriat cu ghearele suprafața pământului lui Allah, așa născându-se râurile și prăpăstiile care despart țările și oamenii. Văzând faptele Necuratului, Allah s-a mâhnit și, pentru că nu putea să înceapă iar un lucru murdărit de Diavol, i-a trimis pe îngeri să-i ajute pe oameni. Când văzură îngerii că oamenii se chinuie și nu pot trece peste râpe și peste râuri și se uită degeaba și se strigă de pe un mal pe altul, îngerii își întinseră aripile și oamenii putură trece pe de o parte pe cealaltă (p. 283-284). Mi s-a părut foarte frumoasă această legendă și ea, cumva, amintește de legendele populare românești (multe cu origini balcanice și bogomile) în care Dumnezeu se tot luptă cu Diavolul.

Autorul vorbește cu drag despre oamenii din Višegrad care-și duc existențele ”la umbra” podului cu 11 arce. Toate aceste personaje sunt urmărite pe durata anumitor momente semnificative ale vieții lor, deci pe câteva zeci de pagini, dar dintre acestea unele sunt portretizate mai… telegrafic, în jurul altora autorul stăruiește. Unele apar meteoric, altele marchează generațiile și iscă legende.

Andrić a ales câteva personaje ale căror destine se împletesc cu istoria Drinei și a podului, cel mai adesea în mod tragic. De departe cea mai dramatică, cea mai bine construită scenă, care amintește atât de minuțiozitatea unui mare pictor, cât și de obsesia pentru detaliu a unui mare regizor de film, este scena executării prin tragere în țeapă a sârbului Radislav, care a sabotat construirea podului și care a alimentat legenda imposibilității terminării lui (p. 53-76, mai ales 69-76). Apoi, este mireasa care se căsătorește dar, pentru că s-a jurat că nu va merge în casa mirelui, se aruncă în apele învolburate ale Drinei, nebunul care merge pe marginea înghețată a podului, riscând să cadă în apă, soldatul care se împușcă pentru că nu și-a îndeplinit bine sarcina de a păzi podul, țintuirea lui Ali-hogea de ureche de grinda de pe ”kapia” etc.

După secolele de stăpânire otomană (mă rog, termenul e disputabil: sârbii îi spuneau așa, turcii, desigur, altfel), în care orașul și oamenii au trăit sub o stăpânire adeseori imprevizibilă, intrarea trupelor austriece (și această scenă este pictată magistral de scriitor, p. 167-182) aduce o eră nouă, nu doar din punct de vedere politic (independența Serbiei, protectoratul asupra Bosniei-Herțegovina), ci și al vieții.

Dar neamțul nu simte că trăiește dacă nu ciocănește câte ceva. Și-ar vârî mâna până și-n ochi! Ar întoarce și pământul, dacă ar putea (p. 282-283).

Întâmplător sau nu, este epoca în care Višegradul cunoaște binecuvântările modernizării într-ale administrației, comerțului, economiei, transporturilor, până la urmă și al siguranței publice. Indiciile modernizării, primite cu scepticism și chiar cu spaimă de către locuitori (la fel au fost portretizați pe tot parcursul de până atunci al cărții) au fost: repararea podului, introducerea apei curente și, înainte de toate, construirea căii ferate, care lega orașul de Sarajevo. În realitate este vorba de o celebră cale ferată, construită cu mari eforturi de către Imperiul Austro-Ungar pentru a lega Bosnia de Sarajevo și de Belgrad, numită Calea ferată a Bosniei de răsărit (Bosnische Ostbahn), care a schimbat radical (atât pe plan istoric, cât și prin prisma narațiunii romanului) destinul orașului și mai ales a podului construit trei veacuri mai devreme pentru marele-vizir Mehmed Sokolović. Aducerea căii ferate a făcut inutil podul, pentru că transporturile de pasageri și de mărfuri se mută pe calea ferată.

Visegrad BiH Narrow-Gauge-Railway_Ostbahn_Station de pe Wiki.jpg

Un aspect care m-a frapat în această parte ”austriacă” a cărții este gustul autorului pentru filosofare și moralizare, parcă Ivo Andrić a hotărât să lupte contra noului regim în paginile cărții sale, ceea ce m-a cam contrariat. Dar în același timp, el portretizează foarte frumos procesul de modernizare pe care îl traversează Višegradul și modul în care acest proces afectează orașul și locuitorii săi, destinele acestora.

E un pod pe Drina se încheie, simbolic, cu atmosfera apăsătoare din preajma izbucnirii războiului, culminând cu venirea în oraș a știrii asasinării arhiducelui Franz-Ferdinand. Acest eveniment, o adevărată lovitură pentru contemporani, pentru cetățenii Austro-Ungariei și pentru întreaga Europă, este redat – ca un ecou, așa cum a fost perceput în oraș – cu mare dramatism de către autor. Orașul este militarizat, apar refugiații, locuitorii se polarizează, turcii se retrag în locuințele și prăvăliile lor, negustorii sărăcesc și, în mijlocul tuturor acestor evenimente, podul de pe Drina devine din nou important, din rațiuni strategice. De pe dealurile învecinate orașului începe canonada bateriilor de artilerie austriece și sârbești, aceasta din urmă trăgând asupra orașului și asupra podului. În cele din urmă, după ce podul a rezistat cu bine loviturilor de tun, a fost avariat. Coincidența face ca în anii 1940, când își scrie romanul, Ivo Andrić povestește cu dramatism bombardarea podului cu 11 arce, nu avea de unde să știe de tragedia altui celebru pod al Bosniei, cu un singur arc, Stari Most din Mostar, petrecută cu aproape cinci decenii mai târziu… Romanul se încheie cu intrarea trupelor sârbe în oraș.

Și pentru că am făcut trimitere la războiul din Iugoslavia, nu se poate trece peste faptul că peste lumea liniștită a lui Ivo Andrić a mai trecut un tăvălug: în vara anului 1992 a avut loc masacrul de la Višegrad, ceea ce este de fapt un șir de masacre comise de paramilitarii sârbi asupra populației civile bosniece, inclusiv pe pod și în preajma podului. Acestor teribile violențe le-au căzut victimă 3000 de civili, bărbați, femei și copii. Trupurile multora au fost aruncate sau scufundate în Drina.

Nu vreau să închei în această notă tristă. Fără nici o legătură cu evenimentele din 1992, romanul, mai ales spre final, capătă tonuri triste. Cu toate acestea, este o narațiune încântătoare, scrisă cu simpatie pentru locurile și timpurile pe care autorul le-a cunoscut foarte bine. Este un mare roman al literaturii iugoslave și sârbo-croate, al Balcanilor, nu în ultimul rând al Europei Centrale. Nimic mai central-european decât acest roman reprezentativ al Bosniei. Cine vrea să înțeleagă Balcanii și Bosnia, zbaterile acestei lumi pline de culoare și diversitate, slavism, ortodoxie, islam și orientalism, marcate de Semilună și de Vulturul Bicefal al Habsburgilor, trebuie să citească neapărat E un pod pe Drina.

Visegrad BiH podul de peste DrinaUn cuvânt despre cărțile poștale postate aici. Prima dintre ele reprezintă panorama Višegradului, în centrul căreia se întinde, spectaculos, podul cu 11 arce. Este tipărită în epoca cu care se încheie romanul lui Ivo Andrić și face parte de multă vreme din colecția mea. Mi-am amintit recent de ea, când am început să citesc romanul. Cea de-a doua am găsit-o pe Wikipedia și am constatat că se potrivește perfect aici.

PS (Iulie 2018): din achizițiile recente de bancnote vechi:

Câteva informații am citit pe Wikipedia:

https://en.wikipedia.org/wiki/Ivo_Andrić

https://en.wikipedia.org/wiki/Visegrad

https://en.wikipedia.org/wiki/Narrow-gauge_railways_in_Bosnia_and_Herzegovina

https://en.wikipedia.org/wiki/Visegrad_massacres

(accesate iunie 2018)

 

 

 

 

Reclame

5 gânduri despre &8222;Cât o fi Drina, Drină, și podul o să fie pod&8221;

  1. Multumiri si un modest dar muzical care poate acompania aceasta transpunere in trecut – un fel de pod peste timp si spatiu – Jordi Savall omagiu pentru Dimitrie Cantemir la Ateneul Roman.
    Toate cele bune si vacanta placuta.

    Apreciat de 1 persoană

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s