Harper Lee, ”… Să ucizi o pasăre cântătoare” (Polirom, 2014) și… după 20 de ani… ”Du-te și pune un străjer” (Polirom, 2015)

Am aflat de Harper Lee citind despre Truman Capote, prietenul ei apropiat, pe care scriitoarea l-a însoțit prin anii 1960, când acesta se documenta pentru magnificul roman documentar Cu sânge rece. Iată cum am ajuns la marele …Să ucizi o pasăre cântătoare. Titlul cărții îmi era de undeva cunoscut, de demult, poate am auzit de film, nu știu, dar cred că și filmul este mare. Am refuzat să-l văd până nu termin cartea.

Imagini pentru sa ucizi o pasare

Prima carte a lui Harper Lee, …Să ucizi o pasăre cântătoare, este apărută în anul 1960 și nu mică mi-a fost mirarea când am descoperit că există o traducere românească din anul 1967, realizată de Tatiana Malița, traducere care a fost retipărită în 2014. Date fiind cele cinci decenii care s-au scurs între ediții, cred că normal era ca editura să dea cartea din nou la tradus, însă…

…Să ucizi o pasăre cântătoare este un roman al copilăriei peste care, spre final, se amestecă… Istoria. Este cartea puternic autobiografică a autoarei, care a copilărit în the Deep South, în Sudul segregaționist și al plantațiilor de bumbac, al Colibei unchiului Tom și al rasismului, care era parte a educației și culturii locului. Este vorba de copilăria lui Scout și a fratelui ei Jem, cărora li se alătură în vacanțe Dill, un fel de trio de copii năzdrăvani și liberi, care amintește de duo-ul din Tom Sawyer și Huckleberry Finn, dar mai puțin aventuros ca la Mark Twain. Scout și Jem sunt copiii avocatului Atticus Finch, figură deschisă și liberală, care nu împărtășește decât prea puțin valorile conservatoare ale comunității din care face parte. Aceștia trăiesc în Maycomb, un târg undeva în Alabama, împreună cu servitoarea și bucătăreasa lor de culoare (cum să-i spun altfel?) Calpurnia, care le este copiilor ca o mamă.

Cei doi copii, împreună cu prietenul lor Dill 1), care prin micile lui minciuni devine el însuși un personaj la limita fantasticului, își petrec verile împreună, jucându-se într-un spațiu limitat la câteva case și curți din vecini, dar pe care autoarea reușește să-l deseneze cu măiestrie și să facă din el un soi de tărâm magic al copilăriei. Aceeași magie continuă și în cursul anilor școlari, atunci când Dill lipsește. Nu intru în detalii, îl semnalez doar pe Bau Radley, copilul ciudat al vecinilor familiei Finch. Bau Radley, deși nu apare efectiv decât în ultimele pagini ale cărții, este un leitmotiv: e un personaj permanent ascuns în casă, în jurul căruia cei doi (trei) copii țes tot felul de ipoteze care mai de care mai fantastice. Cartea este scrisă din perspectiva lui Scout și este un extraordinar elogiu al copilăriei, scris cu multă duioșie de către Harper Lee.

Cartea este de asemenea profund educativă, pentru că autoarea transmite prin ea cel puțin două mesaje: unul este acela că oamenii nu sunt ceea ce par (Bau Radley). Cel de-al doilea este mai complicat: este vorba de condamnarea rasismului. Spuneam la început că, spre final, în carte se amestecă Istoria. Pe fundalul copilăriei fericite a copiilor Finch se suprapune procesul în care tatăl lor Atticus alege, spre oroarea comunității, să-l apere pe un tânăr negru acuzat că ar fi violat o fată albă. Și Atticus își face meseria cu seriozitate și indiferent la prejudecățile din jurul său. Desfășurarea procesului este foarte reușit redată de autoare prin ochii lui Scout, însă și mai reușit este redată atmosfera de intoleranță și rasism care înconjoară mica comunitate din Maycomb și pe care Scout o descoperă târziu și cu uimire, în condițiile în care în casa avocatului Atticus nu se pronunța niciodată termenul ”cioroi”, folosit de toată lumea (albii, desigur). Deci, o fetiță dintr-o familie non-rasistă descoperă această mare tară a Sudului cu ajutorul unui proces și al vâlvei create în oraș pe marginea lui.

Problema rasismului este redată cu moderație de autoare, care rămâne fidelă planului de a scrie din perspectiva lui Scout, astfel că și această dificilă chestiune este transmisă tot prin perspectiva copilului.

https://upload.wikimedia.org/wikipedia/en/7/79/To_Kill_a_Mockingbird.JPG

https://upload.wikimedia.org/wikipedia/en/4/4e/US_cover_of_Go_Set_a_Watchman.jpg

(edițiile princeps ale celor două romane, 1960, 2015, cf. Wikipedia)

Precizez aceasta pentru că lucrurile se schimbă în cel de-al doilea roman, Du-te și pune un străjer. Conform celor citite pe coperta cărții, manuscrisul acestui roman, care continuă, după 20 de ani, acțiunea romanului anterior, a fost descoperit de avocata scriitoarei în anul 2014 și, cu acordul acesteia, publicat. Deci, avem o continuare la …Să ucizi o pasăre cântătoare, iar acest lucru, întotdeauna, obligă. Cititorul compară urmarea cu romanul inițial și are așteptări. La fel și eu. Am citit cele două cărți în ordinea lor cronologică și, într-adevăr, am avut așteptări. Care nu pot spune că nu s-au împlinit. Cartea este mare, dar nu se ridică la mărimea lui …Să ucizi o pasăre cântătoare. Poate că, fără prima carte, Du-te și pune un străjer ar fi o carte mult mai mare.

Acțiunea se petrece la 20 de ani după 2). Scout este mare, este o tânără independentă care trăiește singură la New York, Jem din păcate a murit, Dill nu știe nimeni pe unde este, Atticus este bolnav și mai puțin activ profesional, Calpurnia este pensionată, între timp în peisaj apare mătușa Alexandra, care locuiește cu familia Finch, și Henry „Hank” Clinton, iubitul lui Scout din trecut și prezent, dar care nu apare în prima carte.

Ceea ce frapează este că autoarea preia unele – nu multe – pasaje din prima carte și le redă în cea de-a doua, tot felul de explicații. Mai sunt unele inconsecvențe în raport cu primul roman, de exemplu în cel de-al doilea ni se spune că în urma procesului din prima carte, negrul Tom Robinson a fost achitat, ori noi știm că el a fost condamnat la moarte și apoi s-a sinucis în închisoare.

Ceea ce într-adevăr diferă mult este abordarea chestiunii rasismului. În Du-te și pune un străjer, Scout este adultă și vine acasă la Maycomb, în adâncurile Alabamei, cu experiența și viața ei new-yorkeză, cu propria ei perspectivă asupra segregaționismului, începută acasă, prin munca părintelui-educator Atticus și dezvoltată la New York. Dincolo de acțiunea romanului și personaje, este vizibil faptul că autoarea însăși este mult mai preocupată de această problemă decât în primul roman, de aceea mult din acțiunea cărții se învârte în jurul chestiunii ”cioroilor” care, în ultimii ani, au scos capul și sunt în curs de emancipare, spre stupefacția și oroarea vechiului Sud alb. Străjerul (watchman) din titlu este Atticus, investit de fiica sa Scout cu calitatea de ”străjer al moralei”, de reper al unei educații care nu a cedat nimic ”culturii” rasiste a Sudului, reper pe care, în această carte, Scout îl vede prăbușindu-se și integrându-se, ciudat, printre concetățenii săi cu păreri radicale despre negri. Spre final, autoarea construiește niște dialoguri destul de încinse între personaje, expunându-le punctele de vedere antagonice, însă aceste dialoguri nu par să se integreze bine în spiritul cărții, mai ales dacă ai proaspătă în minte duioșia narațiunii din …Să ucizi o pasăre cântătoare.

De citit ambele cărți, dar neapărat în ordine cronologică.

Diseară eu mă uit la filmul cu Gregory Peck.

Note:

1. Truman Capote afirmă că el este unul din personaje cărții, cf. https://en.wikipedia.org/wiki/Truman_Capote (accesat iulie 2018).

2. https://en.wikipedia.org/wiki/Go_Set_a_Watchman (accesat iulie 2018). Ambele romane ale lui Harper Lee au dedicate articole largi, cu multe informații interesante despre geneza, apariția și răsunetul lor.

 

 

 

 

 

 

Reclame

5 gânduri despre &8222;Harper Lee, ”… Să ucizi o pasăre cântătoare” (Polirom, 2014) și… după 20 de ani… ”Du-te și pune un străjer” (Polirom, 2015)&8221;

  1. Foarte bună descriere a firului narativ care leagă cele două volume.
    Personal am apreciat mult diferența de stil între volume, tocmai pentru că primul redă lumea prin duioșia unui copil iar cel de-al doilea are antagonismele specifice unui adult. Parcă a imprimat psihicul uman celor două voci narative.
    Autoarea mi-a lăsat impresia că a transpus cu totul realitatea în ficțiune, de la vocile și contradicțiile personajelor până la probleme sociale complicate, imposibil de tranșat clar în corect-greșit.

    Rămâne și acum una dintre seriile mele preferate, care mi-a stârnit curiozitatea față de legătura istorie mică-istorie mare prin personajul Atticus și prin evoluția lui „supt vremuri”. Le-aș adăuga oricând într-o bibliografie obligatorie 🙂
    Sunt curioasă cum vi s-a părut filmul.

    Apreciat de 1 persoană

  2. Dilemă: Pentru că e mai la îndemănă și pentru că e vineri seara sunt tentată să văd filmul. Știu însă că nu voi mai citi cartea cu aceeași plăcere după aceea. 🙂 Faină prezentare!

    Apreciat de 1 persoană

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s