Dumnezeu a zâmbit și atunci s-a ivit Bucovina. O cărțulie de Geo Bogza

Geo Bogza, Privelişti şi sentimente. Bucureşti, Ed. Minerva, 1972, 128 p.

Imagini pentru privelisti si sentimente

Cred că toată lumea a auzit de Geo Bogza (1908-1993), cel puțin la orele de literatură română din școala generală și din liceu. Numele lui Geo Bogza este asociat cu genul reportajului și cu marea Carte a Oltului. Pe lângă acestea, îmi amintesc că undeva, într-un manual de română, nu mai știu din care clasă de școală generală, apare un fragment foarte interesant din Geo Bogza, despre Dobrogea, unde țăranii treierau grâul cu ajutorul unor blocuri de piatră antice.

Am regăsit cu uimire și bucurie acest fragment în această cărțulie de reportaje mai… sentimentale ale lui Geo Bogza, care pentru mine este unul dintre cei mai importanți scriitori români (printre primii 10).

Nu fac aici bio-bibliografia lui Bogza, însă capodoperele sale reportericești nu pot fi trecute cu vederea: Țări de piatră, de foc, de pământ (1939), Cartea Oltului (1945), Oameni și cărbuni în Valea Jiului (1947), Țara de piatră (1946), dar nici volumul de versuri Poemul invectivă (1933), mult blamat în epocă. Adeseori, Geo Bogza a fost considerat un scriitor comunist și compromis. Este adevărat, cu unele lucrări a făcut compromisuri, însă preocuparea sa pentru social, pentru categorii sociale marginalizate este cu mult anterioară instaurării regimului comunist, la fel preocuparea pentru anumite teritorii sau provincii pentru care autorul avea un adevărat cult: Bucovina, Dobrogea, Basarabia, Munții Apuseni. Să nu uităm că genul literar pe care l-a cultivat până la perfecțiune era un gen pe care propaganda regimului comunist punea mare preț. Imagini pentru cartea oltului 1945Deci, nu este ușor să judecăm compromisurile sau ne-compromisurile acestui scriitor, însă măiestria sa literară este în afară de orice dubii. Pentru mine, Cartea Oltului este o lucrare de referință nu numai pentru genul reportajului, ci pentru literatura română în ansamblu. De aceea, este lăudabilă inițiativa Editurii Litera, care a reeditat anii trecuți câteva din volumele lui reprezentative.
Dar aici vreau să scriu despre un volumaș descoperit întâmplător: Priveliști și sentimente (1972). Cartea este o suită de eseuri / reportaje care au în atenție Moldova și Dobrogea, scrise într-un ritm alert, cu pasiune, și se citește repede. Nu pentru că e un volum redus ca număr de pagini (124), ci pentru că te ține cu sufletul la gură.

Prima parte a cărții este dedicată Moldovei, mai precis Bucovinei. Da, Bucovinei. Și eu am fost mirat de ușurința cu care (totuși, suntem la 4 ani de la marea adunare din Piața Palatului din 21 august 1968, nu?) Geo Bogza scrie despre un teritoriu ”interzis”, sau poate că atunci nu era atât de interzis ca 10 ani mai târziu. Primul text, excelent, se numește Schiță de cosmogonie a Bucovinei și este o descriere a peisajului Bucovinei, văzut de autor de la fereastra trenului (în realitate este vorba de mai multe călătorii). Geo Bogza este, ca de obicei, un mare poet. Oamenii și locurile, inclusiv vremea, devin parte a unei mitologii, pe care poetul Geo Bogza o scrie sub forma reportajului. Niciunde nu am întâlnit – doar la acest scriitor – ca oamenii simpli și anonimi să fie transformați atât de credibil în personaje de legendă, ca stâncile și munții să fie pictați atât de convingător ca niște catedrale. Fiind secetă, ”un incendiu fără flăcări – un tifos al pământului – mistuia ultimele insule de vegetație, amenințând să le prefacă și pe ele în scrum” (p. 17-18). Bistrița, Dorna, Moldova, Rarăul, Ceahlăul sunt parcă eroi extrași din ”Legendele Olimpului”.

Cum să nu rămâi locului când citești că Dumnezeu a zâmbit și atunci s-a ivit Bucovina? (p. 29). Este adevărat, Bogza parafrazează o expresie auzită în Polonia, cum că după ce a făcut lumea, Dumnezeu a zâmbit și atunci s-a ivit Silezia. Deci Bucovina este rezultatul celui de-al doilea zâmbet. Și totuși este o metaforă atât frumoasă, cât și curajoasă…

Suceava! Suceava! este un text despre două cetăți: cetatea lui Ștefan cel Mare și cetatea modernă, a Vremurilor Noi, un combinat de prelucrare a lemnului (parcă), asociat cu mamuții și giganții din vechime. Calea laptelui este despre un combinat de prelucrare a laptelui de la Câmpulung Moldovenesc: ”Nicăieri nu pasc vacile cu o mai adâncă mulțumire, în deplin acord cu cerul și pământul, mândre și conștiente de menirea lor, ca în mireasma și răcoarea pădurilor de brad” (p. 51). Altundeva, Bogza merge pe urmele Vitoriei Lipan sau admiră nebunia unui râu dezlănțuit și apoi încarcerat de om: ”După o zi și o noapte de ploaie neîntreruptă, Suha spumega […] Acum, între uriașe păduri peste care pluteau uriașe cețuri, venea nebună, dar în fiecare gură avea un frâu care îi sfărâma dinții […] În fața atâtor blestemății, oamenii cereau o radicală încarcerare a fiarei. Ei visau o acțiune de mari proporții, în care era vorba de brațul puternic al statului, de excavatoare, de vagoane de ciment, de milioane de lei […] Și iată acum nebuna urlându-și în lungul a treizeci de kilometri furia și neputința. Privesc în sus dincotro vine, privesc în jos încotro se duce. Turme întregi de tauri, turme întregi de crocodili și de tot felul de balauri lichizi își urmă dreptul de a-și face de cap. Dar digurile de beton, dogmatice – iată un dogmatism cu care sunt în sfârșit de acord – nici nu vor să le asculte” (p. 60-64). Dogmatism cu care sunt în sfârșit de acord…

Mai încolo, Dobrogea, ”pământ ciudat și violent”, despre care Geo Bogza scrie din nou o Schiță de cosmogonie – de data aceasta – a pământurilor dintre Dunăre și Mare. Nu cred că a cântat cineva mai frumos pământurile dobrogene: ”Un bărbat închipuindu-și, în nopțile lui de dragoste, alcătuirea ființei femeiești lipsită de rotunjimea sânilor, n-ar putea fi cuprins de o tristețe mai mare decât aceea care mă încearcă pe mine la gândul că Bărăganul n-ar avea sfârșit, că după monotona lui întindere n-ar izbucni, dincolo de brațul leneș al Dunării, țara de calcar și de foc a Dobrogei, fierbinte, pasionantă, plină de contraste, după care începe, imensă și veșnic tălăzuită, marea cea mare” (p. 95-96).

Trimiterile la Istorie nu lipsesc nici din imnurile ridicate Dobrogei, cum nu lipsesc nici din cele ridicate Bucovinei sau altor locuri, munți, păduri sau râuri cântate de Geo Bogza. În Dobrogea! Dobrogea!, această provincie e o fată ciudată, fiică de rege get și dansatoare tătăroaică (p. 106), altundeva e o Romă vegetală. Aici am găsit și pasajul pe care mi-l aminteam din copilărie: ”[…] la marginea satului Tuzla, un om își treiera grâul. Sub soarele dogoritor, caii nepotcoviți se învârteau într-una. Iar eu priveam gânditor tăvălugul, întrebându-mă dacă n-a fost cândva coloană, în vreuna din cetățile grecești…” (p. 108).

Un mare poet Geo Bogza, un mare pictor…

Reclame

7 gânduri despre &8222;Dumnezeu a zâmbit și atunci s-a ivit Bucovina. O cărțulie de Geo Bogza&8221;

  1. Tu ai iubit,
    și depărtările au cântat în tine asemeni unor harfe,
    toate cântecele pământului și ale mărilor,
    cântece pentru călătoriile fără sfârșit, pentru călătoriile fără urmă
    pentru toți cei ce se desprind de țărmuri și se duc departe…

    Tu ai iubit – Geo Bogza

    Apreciat de 1 persoană

  2. În cimitirul Mănăstirii Pasărea mi-a atras atenția o piatră funerară diferită de tot ce am văzut până acum. De fapt, lespezile funerare așezate peste două morminte alăturate sunt despărțite de o cruce imprimată în cimentul lor. Pe o lespede scrie „Geo Bogza 1908 -„, iar pe cealalta „Bounty 1910 -„. Oare cine e Bounty? Să fie fratele lui, Radu Tudoran, soția Elisabeta… sau cineva despre care nu a vrut să se știe? Nici maicile de acolo nu sunt sigure. De ce doar „Bounty”? Și de ce nimeni nu a adăugat anul morții pe niciunul dintre morminte?
    Asta pentru că și mie îmi place Bogza! 🙂

    Apreciat de 1 persoană

  3. Din păcate nu știu cine este Bounty, știu doar de romanul ”Revolta de pe Bounty” 🙂 Iar la o piatră de mormânt fără anul morții…, m-aș gândi că piatra este pusă pentru cineva care încă trăiește. Dar nu e cazul. Poate așa a dorit Geo Bogza, să nu fie trecut anul morții. E sigur că acolo e înmormântat?

    Apreciat de 1 persoană

    • Din micile mele cercetări profane am aflat că Geo Bogza e înmormântat acolo, iar alături este o femeie (preotul a numit-o „soața lui”). Misterul acesta e probabil mai frumos decât realitatea. 🙂

      Apreciat de 1 persoană

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s