Abbazia 1911

Abbazia Kursal.png

Zilele acestea am pregătit textul unei comunicări despre cărți poștale și turism, iar această carte poștală este una dintre ilustrațiile care vor însoți prezentarea comunicării.

Dintre cărțile poștale reprezentând stațiunile de la Marea Adriatică, și am în colecția mea câteva zeci, aceasta este printre cele mai frumoase. Este și reprezentativă pentru atmosfera de pe la 1900, atunci când Belle Epoque era în toi și când nimic nu părea să-i necăjească pe vizitatorii care șed la mesele terasei. Tiparul cărții poștale este de bună calitate, pentru că putem identifica numeroase detalii: oamenii, atât cei așezați la mese, cât și cei în picioare, inclusiv cei aflați pe balconul clădirii, privesc în mod insistent spre aparatul de fotografiat, ceea ce înseamnă că fotograful nu a trecut neobservat. M-a frapat vestimentația actorilor de la 1911: în mod clar, este una de iarnă sau de toamnă, nicidecum de vară, așa cum te-ai aștepta într-o stațiune la mare…opatija.png

Abbazia se numește azi Opatija și este printre cele mai frumoase stațiuni de la Adriatica ale Croației actuale și este situată în golful Kvarner (ital. Quarnero) de pe litoralul nord-estic al Adriaticii. Pe vremea în care era tipărită această carte poștală, făcea parte din Monarhia Austro-Ungară. Nu este celebră și nu are istoria Dubrovnikului (vechea Ragusa), dar pe la 1900 era etalonul petrecerii vacanțelor la mare de către lumea bună din Monarhie, dar și de către numeroși străini: englezi, francezi, italieni, germani, americani. Era vizitată de numeroase capete încoronate și alte personalități. Era una din destinațiile preferate ale lui Franz Josef, iar în urmă cu vreo 10-12 ani, când am vizitat orașul, m-am bucurat să descopăr acolo, pe o alee din apropierea falezei, statuia împăratului. Stațiunea a mai fost vizitată de împărăteasa Sissi (Elisabeta, soția lui Franz Joseph), împăratul Wilhelm al II-lea al Germaniei, Carol I al României împreună cu regina Elisabeta, regi ai Serbiei, Greciei… Abbazia a fost ceea ce era Karlsbadul printre stațiunile balneare ale Imperiului și ale Europei.

Scena ilustrată pe cartea poștală aduce a pictură impresionistă și nu poți să nu te gândești la câteva pânze de Renoir care ”povestesc” despre lumea aflată în parc sau la terasă, cam în aceeași vreme, în Franța.

Cursaal (Kursaal, Kursalon) este o instituție obligatorie în orice stațiune de pe la 1900 care se respecta. Era club, restaurant, terasă, era locul în care, dacă voiai să fii vizibil din punct de vedere social, trebuia neapărat să te … afișezi.

O rapidă căutare pe Google m-a făcut să descopăr (cu bucurie!) că acest impozant edificiu care îmbină Secessionul cu stilul clasicist (dacă văd bine…) există în continuare și nu și-a schimbat foarte tare destinația. În prezent clădirea adăpostește un prețios hotel – Hotel Kvarner ****, vezi https://www.liburnia.hr/en/hotel-kvarner.

Cf. en.wikipedia.org

 

 

Reclame

2 gânduri despre &8222;Abbazia 1911&8221;

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s