Matei Vișniec despre o bibliotecă mai deosebită

Matei Vișniec, Ultimele zile ale Occidentului. Polirom, 2018, 362 pagini.

Am început să citesc acest volum de Matei Vișniec cu gândul că voi citi niște povestiri despre… ultimele zile ale Occidentului. Da, ele sunt despre acest subiect, însă narațiunile se construiesc mai… altfel. Acțiunea cel puțin a unuia dintre texte se desfășoară în America, în preajma și în Statuia Libertății, iar acțiunea altuia (a primului) într-o societate antică ce amintește de Grecia (Vin perșii! este o povestire cu totul deosebită și plină de învățături).

Nu voi face aici analiza și nici măcar rezumatul acestui volum de povestiri, nici nu voi glosa pe marginea ideii, deloc noi, a sfârșitului Occidentului. Textele cuprinse aici pot fi ”citite” și prin prisma ideii că se prefigurează/trăim un sfârșit al Occidentului, dar nu sunt convins că autorul a intenționat asta. Cred că a privit cu mult umor subiectele povestirilor, care sunt toate savuroase, dar fiecare în felul ei, și mai puțin cu seriozitatea pe care o presupune o discuție, chiar și literară, despre sfârșitul Occidentului.

Personal, eu nici nu cred în acest sfârșit al Occidentului, dar asta este o altă poveste…

Ceea ce m-a pus la scris este o povestire intitulată Turnul timpului (p. 99-169), care m-a impresionat. Este povestea unui pensionar de origine poloneză, numit Adam Zamoyski, care trăiește la Paris și care, având ceva treabă la Biblioteca Națională a Franței și ajungând mai devreme la fața locului, se înscrie într-o vizită ghidată a bibliotecii. Mai bine zis a interioarelor și adâncimilor bibliotecii. Împreună cu alte trei personaje, sunt conduși de un majordom într-un soi de cabină (birou) în care trebuiau să se de-bacterizeze.

La un moment dat, majordomul îi spune:

– Vă rog să intrați, s-a eliberat o cabină (p. 117).

Cabina nu avea în ea nimic tehnic, ci este mai degrabă un birou, un spațiu de lectură individual, pe un perete de sticlă care îți oferă o privire spre grădina interioară a bibliotecii, ceilalți trei pereți sunt acoperiți complet de rafturi cu cărți, în mijloc se găsește un birou comod, inclusiv cu ceva băuturi și de ronțăit. Așadar, un spațiu destul de plăcut și comod, destinat lecturii. Parcă mi-ar plăcea și mie să mă învârt un pic pe-acolo. Adam Zamoyski se uită prin cărți, constată cu surprindere că le știe, petrece ceva timp printre ele și, încet-încet, începe să-și pună întrebări despre durata procesului de de-bacterizare. Una peste alta, timpul trece și el începe să caute tot mai îngrijorat ieșirea, pe care – desigur – n-o mai găsește, așa că purcede la o căutare sistematică a ei. Dă de-o parte cărțile de pe rafturile de pe un perete, urmează un alt rând de cărți, apoi un altul, până când cititorul (captivul?, victima?) ajunge să croiască un tunel prin rândurile de cărți, cele scoase din raft depozitându-le în ”cabină”, umplând cabina, până când ajunge să sape printre cărți ca o cârtiță care, înaintând, împinge cu picioarele din spate pământul, pardon cărțile, în galerie, de unde a venit. Între timp, răsfoiește cărți, constată că ele sunt puse sistematic, tematic și, foarte grav, după propriile sale interese și preocupări de lectură. Aici scriitura lui Vișniec depășește ceea ce eu simțeam a fi spiritul lui Kafka și începe să mă îngrijoreze, în calitatea mea de cititor despre cititorul Zamoyski, care se trezește prins în propriile sale lecturi.

Mă opresc aici, nu mai scriu un rând, pentru că povestirea, ca și întreg volumul, trebuie citite. Personal, de către fiecare în parte. Nu prin recenzenți.

PS. Dornic să pun alături de acest text o imagine cu o bibliotecă, am aruncat o privire prin uriașa … bibliotecă care este Google și am stat multe minute, căscând gura la tot felul de imagini cu biblioteci, de la cele mai așteptate, până la cele mai neașteptate. Evident, biblioteca – sau ”cabina” lui Matei Vișniec – nu am găsit-o, pentru că nici nu aveam cum să o găsesc. Ea este în mintea mea, în mintea autorului, în mintea celorlalți cititori. Dar merită să cauți și tu, cititorule, această imagine a bibliotecii. După ce, desigur, ai citit Turnul timpului.

 

 

Reclame

7 gânduri despre &8222;Matei Vișniec despre o bibliotecă mai deosebită&8221;

  1. Sa stiti ca eu nu m-as supara daca as ramane captiva cu propriile mele lecturi. In felul acesta as putea sa recitesc o mulțime de carti, pentru a lua multe notițe pe marginea lor. M-ati facut curioasă. O fi bine sa fie prins acolo, n-o fi bine … Totusi, niciun fel de captivitate nu e buna.

    Apreciat de 1 persoană

  2. Salutari,
    Eu am ajuns pe la nuvela despre hotul din pubele…
    Intr-adevar si eu, cand am cumparat cartea, m-am gandit ca o sa gasesc altceva. Apoi, am fost chiar entuziasmat cu prima nuvela Vin Persii! in care am asemuit zbaterile si tot ceea ce a stat in chinurile extinderii acelui imperiu imaginar, cu tendintele, hai de ce sa nu o spunem, expansioniste ale Occidentului si conflictele ce decurg de aici. Apoi m-am cam desumflat cu urmatoarele, iar chiar ceea care da numele cartii m-a dezamagit cel mai mult…
    Apoi, asteptarile au inceput sa fie usor rasplatite. Legat de tema cartii, autorul cred ca insereaza legat de caderea Occidentului, doar cateva fraza sau chiar cuvinte, in fiecare nuvela. Pe unele le banuiesc a nu avea nici o legatura cu titlul…
    iar acum, te intreb pe tine, cea cu biblioteca unde o vezi ca are legatura cu titlul cartii?

    Apreciat de 1 persoană

  3. Cred că toate povestirile (cel puțin cele din prima parte a volumului) au legătură, mai direct sau mai metaforic cu titlul generic al acestuia. Unele mai explicit, altele mai … puțin explicit. De exemplu povestirea cu Statuia Libertății. ”Vin perșii” este minunată, la fel textul despre pubele, care este, poate, cel mai explicit, a propos de titlul cărții. Povestirea despre bibliotecă poate fi citită, cred, într-o cheie a sfârșitului pentru că este cumva experiența (despre care nu ni se spune cum se încheie) unui cititor avid de cărți și în această străpungere a rândurilor de carte am intuit eventuala legătură cu titlul cărții, un fel de crepuscul al Occidentului. Cred. Poate ar trebui întrebat autorul sau criticii literari mai avizați 🙂 Dar mă bucur că a stârnit interes textulețul meu.

    Apreciază

  4. Am avut norocul să fac un astfel de tur al bibliotecii, iar gazda noastră a fost o femeie absolut surprinzătoare: o româncă stilată, o apariție în felul ei: Rodica Paleolog. Îmi place Matei Vișniec și sunt curioasă dacă a făcut vreo referire la ea.

    Apreciat de 1 persoană

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s