Prin București în anul 2018

Nu-mi place Bucureștiul. Așa aș răspunde dacă sunt întrebat repede – repede. Dar, desigur, răspunsul meu trebuie nuanțat.

Faptul că acest oraș este capitala țării în care trăiesc nu-mi spune nimic și nici nu-mi impune respect. Dimpotrivă, combinația dintre un oraș de felul Bucureștiului și ideea de capitală mi se pare letală. Bucureștiul înghite tot ceea ce ar trebui să fie reprezentativ, măreț și important la o capitală, cel puțin așa mi se pare mie. Spun asta după ce am vizitat tot felul de capitale din Europa, atât din Europa occidentală, cât și din cea răsăriteană, ba chiar și din Europa Centrală J În același timp, pot spune și că Bucureștiul este orașul cel mai potrivit să fie capitala unei țări cum este, cel puțin acum, România. Sigur că aceste considerații sunt mai mult decât subiective…

Am avut ocazia să văd, să străbat, tot felul de locuri din București. Din centru cunosc o bună parte, atât arterele reprezentative și, nu ascund asta, spectaculoase, cum ar fi Calea Victoriei, Magheru, Calea Dorobanți, Bulevardul Elisabeta, Bulevardul Ion C. Brătianu, Bulevardul Lascăr Catargi. Din cartierele de blocuri cunosc exclusiv Drumul Taberei, unde locuiesc, scuzați cinismul, oamenii de care îmi pasă cel mai tare din București. De asemenea, cunosc zona Gării de Nord și, mai nou, drumul de la aeroport spre centru, prin Arcul de Triumf, Piața Presei Libere, Kiseleff etc. Dar cunosc și mai bine, străbătându-le la pas și de repetate ori, numeroase străzi și cartiere din centru și zona semi-centrală: zona C.A. Rosetti – Pitar Moș, Grădina Icoanei, străzile care leagă Magheru de Piața Palatului și Ateneu, centrul vechi (Lipscani – Hanul lui Manuc), Cișmigiul, zona străzilor Londra, Roma, Paris, zona Hala Traian și strada Traian, str. Sfânta Vineri… Fac această enumerare pentru a se vedea că cele ce le scriu aici nu sunt rezultatul unor prejudecăți și atât.

Părerea mea este că nu cunosc bine Bucureștiul, dar cunosc o varietate suficient de mare de străzi, piețe, parcuri, cartiere (dintre cele centrale și semi-centrale), ca să pot totuși să emit o părere. O părere care va fi, evident, subiectivă.

Ea se compune din mai multe … subpăreri J , așa cum este și bine și sănătos, de altfel. Mă explic în cele ce urmează.

Încă de la început, trebuie să mărturisesc că nu contribuie la a mă simți bine în București modul în care acesta este structurat și dezvoltat istoric și urbanistic. Îmi plac străzile și bulevardele drepte și axele care curg paralel sau care se intersectează, care exprimă claritate și structurare. Ca într-un ”burg german”, cum se spune. Ceaușescu a încercat sistematizări peste sistematizări, dar acelea au fost o nebunie curată și un masacru urbanistic și cultural… Nu-mi plac piețele uriașe și marile bulevarde cu patru-cinci benzi pe un sens (deși le înțeleg perfect, rațional vorbind, utilitatea). Acel ceva de ”burg german” mi-ar plăcea în orașul vechi, dar și acolo este o rețea destul de haotică de străzi.

BUCURESTI - PANORAMA

În spatele marilor bulevarde trasate de Ceaușescu sau, mă rog, de ”urbaniștii” de dinaintea lui, se ascund (uneori) vechi mahalale, vechi cartiere cu străzi ale căror intersecții care nu au prea cunoscut unghiurile drepte și pe care nu te poți orienta că luând-o la dreapta, dreapta și încă o dată dreapta vei ajunge acolo unde îți închipui. Dar are și asta farmecul său… Fără aceste involuntare rătăciri, nu aș fi descoperit o mulțime de străzi cu vile și palate cochete. Care au fost cochete, cu 80 de ani înainte.

Îmi plac, și nu ascund acest lucru, orașele mai mici, de dimensiunile și de felul Clujului, orașe de tradiție central-europeană și habsburgică, în mijlocul cărora tronează o piață centrală și din care curg axele principale.

Plimbându-mă prin centrul Bucureștiului, mă șochează de fiecare dată aspectul de abandon și delăsare al multor străzi și al multor clădiri. Mai ales pe străzile lăturalnice. Dar și în zonele semicentrale, înspre câte un cartier, a supraviețuit, uneori în mod chinuit și extraordinar, câte o vilă modernistă sau câte un pălățel de-ți stă suflarea în loc de cât de frumos este. E multă mizerie și paragină pe străzi aflate la câteva zeci de metri de Magheru sau Magazinul Unirea, în cartierul zis armenesc sau în cel evreiesc, în zona străzilor Sfânta Vineri – Traian. Evident, armenii și evreii sunt emigrați de multe, multe decenii, locul lor fiind luat de alte nații. Paragină, abandon scrie pe fruntea unor minunate bijuterii de arhitectură. Strada e sufocată de mașini și gunoaie, starea de mizerie te face să nu te simți tocmai safe, dar totuși stai și caști gura la minunății construite pe la 1900 sau în epoca interbelică. Ce frontoane, ce ancadramente, ce porți monumentale, ce brâuri decorative, ce garduri și ce balconașe de fier forjat dantelate, ce baldachine, ce logii…, de la clasic până la modernism, trecând prin Art Nouveau, îți trec prin fața ochiului două secole dense de istorie a arhitecturii.

Ca iubitor de monumente și patrimoniu, te doare sufletul… Te doare la modul fizic. Ziduri aproape prăbușite, ferestre chioare, garduri de fier forjat ruginite, balconașe dantelate aproape prăbușite, curți cucerite de bălării, garaje, șopruri (cum li se zice în Ardeal) și alte improvizații. Pereți sparți pentru a face loc unor ferestre termopan, coșuri de centrale termice, aparate de aer condiționat, ferestre bătute în scânduri și multe, multe alte intervenții asupra clădirilor. Cele mai multe nu sunt clasate ca monumente istorice. Multe așteaptă probabil ”soluția finală”, care se spune că se practică ca ”sport național” la București (din păcate, nu numai acolo): abandonarea clădirii, pătrunderea acolo a tot felul de locuitori, incendiere, distrugerea acoperișului, compromiterea clădirii (devine pericol public, nu?) și, în final, demolarea. În urma demolării rezultă niște clădiri ”moderne” (mai mult sau mai puțin), care se potrivesc ca nuca-n perete cu profilul arhitectonic și artistic al străzii respective. Mai mult decât atât, străzile sunt înghițite de mașini parcate oriunde și oricum, iar ideea de spațiu verde este o glumă bună. Nu există regulă, nu există ordine. Atât din partea autorităților, cât și a omului obișnuit. Sunt multe de spus la acest capitol, dar sunt convins că fiecare om cu un minim spirit critic și simț artistic, care a străbătut aceste străzi bucureștene a făcut aceleași observații și a trăit aceleași tristeți.

De multe ori, cele de mai sus se observă și pe străzile centrale, dar nu atât de frecvent ca pe cele lăturalnice. Recent am admirat pe Bulevardul Magheru, pe un extraordinar bloc modernist, un copac crescut în toată regula. Marile blocuri de locuințe de pe Magheru în care locuia, foarte modern pe vremea aceea, lumea bună a Bucureștiului, mai ales generațiile mai tinere și pe care le pomeneau în romanele lor scriitorii noului val de atunci, sunt afumate, părăginite, cenușii, știrbe, ciunge, șchioape.

Pe lângă toate acestea și incluzându-le, Excelența Sa balcanismul. Orientalismul.  Spiritul lui las-așa, e bine și așa… Indivizi dubioși freacă menta în fața unor clădiri, borduri pe care se încing, la propriu, peste drum de Intercontinental, partide de table, tot felul de cefe late fără treabă, dispuse să intervină oricând și pentru orice. Portari (”agenți” ai unor firme de ”securitate”) ai unor instituții publice, inclusiv instituții de cel mai înalt nivel, ministere, care își scot scaunul afară, în fața clădirii și… păzesc instituția. Principial, e o lume închisă la culoare. Fără a fi rasist, închisul la culoare e un fapt cultural și istoric aici. El este dincolo de ceea ce ai putea spune, simplificând, țigani. Departe de mine de a simplifica lucrurile în felul acesta. Nu sunt țigani, ci e o lume de metiși care se nasc din îndelungul amestec secular de neamuri, lifte străine, sânge, ADN… Cumani, bulgari, pecenegi, turci cu valahi și moldoveni, slavi nedefiniți. Ceva sânge latin, poate și traco-daco… O veche pătură de cultură slavonească, apoi una consistentă greco-levantino-fanarioto-turco-constantinopolitană, bine condimentată cu mirodenia numită Orient, peste care se suprapune influența franceză de acum un secol și jumătate, de pe vremea bonjuriștilor, iar mai recent, maiestuos, cireașa de pe tort, Comunismul. Totul într-un uriaș bazar rasial și cultural, care pe mine nu mă îmbogățește ca trăire, dar pe care îl consider, totuși, interesant la cel mai înalt nivel.

Ce l-o fi făcut pe Slavici să spună că ”Soarele de la București răsare”? Geografia și atât?

O altă uimire care mă cuprinde când mă plimb pe străzile Bucureștiului sunt… banii. Lipsa banilor. Unde sunt banii Bucureștiului? Acest oraș este capitala foarte bogată a țării, e o capitală care a căpușat majoritatea instituțiilor economice ale țării, în sensul că le-a mutat sediile centrale de prin… provincie în… capitală (cea mai remarcabilă excepție în acest sens este a noastră Bancă Transilvania). Este orașul care, în același timp, este cel mai populat oraș din țară, cel mai mare centru economic al țării, care produce cât o țară mică a Europei, care varsă sume impresionante la bugetul de stat și la bugetele locale, dar acești bani, iertat să fiu, nu se văd niciunde. Nu se văd în străzi și șosele (cu excepția câtorva pasaje rutiere și a Pasajului Basarab), nici în mijloacele de transport în comun, nici în clădiri, nici în atmosfera generală și în aerul pe care îl emană orașul (metaforic vorbind). Micul Paris? O glumă bună… Pe vremea lui Brătianu, eventual până prin anii 1960.

Bucureștiul pare acum un oraș cu buget de comună năcăjită, ori noi știm bine că lucrurile nu stau așa. Unde sunt acești bani…, la întrebarea aceasta trebuie să răspundă altcineva, inclusiv locuitorii lui, mai ales cei cu drept de vot, eu doar constat lipsa lor. Eu, ca vizitator ocazional al Bucureștiului.

Bucureștiul poate fi o bijuterie. O spune cineva căruia nu-i place și care nu prea vrea sa aibă de-a face cu el, dar care totuși îl privește cu curiozitate și interes.

 

Foto:

Nu am postat aici fotografii, pentru că nu prea este nevoie de ele… Dar totuși am căutat pe net niște imagini…

https://igu-online.org/the-8th-international-symposium-on-geography-call-for-papers/#iLightbox%5Bgallery6003%5D/0

http://inquamphotos.com/photo/20674/BUCURESTI–PANORAMA.html

(accesat octombrie 2018).

Reclame

3 gânduri despre &8222;Prin București în anul 2018&8221;

  1. Ah, unde sunt banii… O intrebare cât se poate de pertinentă. Locuiesc în București, ba mai mult lucrez pe lângă magazinul Unirii. Și pe mine mă doare sufletul pentru cât potențial arhitectural există în orașul acesta și cât de puțin spre deloc se face pentru a-l readuce la viață. Zona centrului este destul de mizerabilă, din păcate, iar zona Drumul Taberei este foarte aglomerata. E greu să-ti placă ceva în oricare dintre ele. Sunt și zone frumoase în București, dar nu prin arhitectură ci prin verdele care încă predomină. Eu sunt convinsă că bani ar fi. Se văd banii în weekenduri, de altfel, atunci când se organizează festivaluri și evenimente în fiecare parc; se văd banii atunci când se inaugurează stații de autobuz cu iarbă pe acoperiș sau când sunt trimiși angajații primăriilor în țări străine. Ce nu se vede însă e capacitatea de a gestiona eficient acești bani, și nici curajul de a-i îndrepta spre proiecte de anvergură. Că doar e mai simplu să organizezi un spectacol decât să refaci o clădire istorică.

    Apreciat de 1 persoană

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s