Cea mai bună carte de istorie citită în 2018

David Abulafia, Marea cea mare. O istorie umană a Mediteranei. Traducere din engleză de Georgeta Anca Ionescu, Marieva-Cătălina Ionescu şi Denisa Duran. Bucureşti, Humanitas, 2014, 806 p.

Imagini pentru abulafia marea cea mare

Cum judeci o carte de istorie, să ajungi să spui că este cea mai bună carte citită într-un an sau altul? Ba aș putea spune că este cea mai bună carte de istorie citită în ultimii ani. De ce? Ce o face bună?

Înainte de toate, tema Mediteranei – care mă interesează. Nu este neapărat aria mea de interes pe linie profesională, dar Mediterana este o temă care m-a fascinat de multă vreme și nu numai în calitate de istoric. Recunosc, cartea m-a făcut curios, deși dimensiunile ei nu sunt deloc încurajatoare. Apoi, caracterul complex al cărții, care tratează istoria Mediteranei de la primii căutători de obsidian din preistorie și până la Primăverile Arabe din urmă cu 5-6 ani. Abordarea culturală pe care a ales-o autorul David Abulafia și pe care o duce foarte bine la capăt. Este o istorie umană a Mediteranei. Fără să evite istoria politică, ”vocea” cea mai puternică care se aude din carte este cea a fenomenelor culturale. O constantă care urmărește întreg parcursul cărții este ideea că negustorii și traseele comerciale au fost purtătoare nu numai de mărfuri, ci și de oameni și idei, ceea ce este absolut fundamental pentru a înțelege istoria Mediteranei și, până la urmă, istoria în întregime.

Nu voi face aici o recenzie și nici o prezentare a cărții, dar voi puncta câteva idei.

  • lumea greacă și feniciană care a străbătut Mediterana de la un capăt la celălalt și care a și ieșit dincolo de Coloanele lui Hercule este un fapt cultural cu consecințe multimilenare pentru istoria Mediteranei și pentru istoria Europei sau a spațiului euro-mediteranean la care ne raportăm și de la care ne originăm. Până în prezent ducem urmările pe termen lung (în durata lungă – vorba lui Braudel)  ale acestor călătorii ale grecilor și fenicienilor.
  • lumea romană (Imperiul Roman) a fost prima unificare nu numai a Europei cunoscute pe atunci, ci a unui areal tri-continental care avea în centru tocmai Mediterana – și asta este o realitate care, și ea, își are consecințe până în zilele noastre.
  • lumea otomană a reprezentat și ea un soi de unificare a spațiului mediteranean. Lumea otomană a ”perfecționat” (pot să spun așa?) ideea de Levant ca și concept cultural greco-elenistico-turco-oriental. Levantul este o altă ”durată lungă”, spectaculoasă, pe care o putem urmări de la triremele grecilor și fenicienilor și până la lumea arabă de astăzi.
  • m-a fascinat (și m-a convins!) modul în care autorul a prezentat spațiile multiculturale ale orașelor și porturilor de la Mediterana de-a lungul timpului. Fără să idealizeze și fără să treacă sub tăcere persecuțiile, exodurile și omorurile, autorul reușește să picteze imaginea unei lumi care, oricât de diversă și colorată era, oricâte limbi vorbea și oricâte divinități adora, era unită tocmai de această idee de diversitate. Cu alte cuvinte, ce aveau în comun, în ultimele 2000-2500 de ani, Marsilia, Gibraltarul, Beirutul, Alexandria, Barcelona, Ierusalimul, Malta, Durres, Veneția, Palermo, Salonicul, Smirna și multe alte zeci și zeci de orașe? Tocmai diversitatea. Originea evreiască a autorului i-a oferit instrumente în plus pentru a înțelege mecanismele și nuanțele acestei lumi pline de diversitate. Din păcate, ea s-a fisurat iremediabil în secolul XIX și a murit, cu foarte puține excepții, în cursul secolului XX. Atunci când au apărut statele naționale care au început să impună valorile naționale (uni) în locul diversității culturale (multi), atunci această lume s-a sfârșit.

Și mai este un argument pentru care această carte este importantă: este o carte – enciclopedie utilă oricui vrea să înțeleagă istoria lumii în care ne mișcăm. Până la sfânta globalizare, ne mișcăm în lumea euro-mediteraneană și pe ea trebuie să o cunoaștem.

Cartea lui David Abulafia nu este deloc o lectură facilă, dimpotrivă. Ea este dificilă chiar și pentru un specialist sau pentru cineva care are habar de istoria acestui spațiu. Dar lectura ei, atentă și aplecată, va fi un spectacol și va releva un spectacol.

PS. L-am pomenit mai sus pe Fernand Braudel, cel care era considerat până acum autoritatea absolută în ceea ce privește istoria Mediteranei. A scris La Méditerranée et le Monde Méditerranéen à l’Epoque de Philippe II (1949) (traducere românească cu titlul Mediterana şi lumea mediteraneană în epoca lui Filip al II-lea. Traducere de Mircea Gheorghe. Prefaţă de Alexandru Duţu. Bucureşti, Ed. Meridiane, 1985-1986, 6 vol.). Numele lui Braudel este asociat cu conceptul revoluționar de ”durată lungă”, în care Braudel și colegii săi de generație (în realitate mai multe generații – uriașa școală de la Annales) au înțeles să urmărească istoria umanității. Demersul lui Abulafia este unul de altă factură, dar pus tot sub semnul ”duratei lungi”, după cum am argumentat mai sus. El nu neagă sau nu știrbește calitatea de capodoperă a Mediteranei lui Braudel. Dimpotrivă, ea rămâne o lectură la fel de obligatorie ca și până acum. Alături de Marea cea Mare a lui David Abulafia.

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s