O seară și-o dimineață la Salzburg

Sunt foarte legat de Salzburg, chiar dacă nu am vizitat acest oraș de mai mult de 2-3 ori. Dar Salzburgul este important pentru mine pentru că, student fiind, a fost prima destinație de călătorie pe care mi-am ales-o și gestionat-o pe cont propriu, într-o vreme în care nu existau telefoane mobile și internet pe care să cauți sau chiar să rezervi hotel. Era vremea în care am descoperit în IC-urile austriece cabine telefonice de la care puteai să suni, chiar și internațional, cu fise sau chiar cu cartelă. Pe vremea aceea, la noi încă nu apăruseră telefoanele cu cartelă și sunam acasă de la Telefoane, cu taxă inversă.

Era prin 1993-1994, când am stat câteva săptămâni la Viena. Pe la jumătatea săptămânii, cunoștințele mele de acolo m-au întrebat într-o doară ce fac în weekend, dacă nu merg undeva? De ce nu merg la Salzburg?

Zis și făcut. Sâmbătă dimineața pe la 6,30 eram la Westbahnhof (parcă), biletul îmi era luat de cu seară de la o agenție de turism, m-am urcat în IC și… am pornit. Ajuns la Salzburg, am descoperit pe peron un mic birou de informații turistice, al cărui angajat mi-a găsit imediat un hostel aproape de centru, ba a și sunat acolo, să verifice dacă au locuri. Am mers direct la adresă, mi-am lăsat rucsacul și m-am dus în oraș. Așa se făcea turism pe vremea aceea…

Eram atunci, deci, prima dată la Salzburg. De atunci am mai fost de câteva ori, de atunci vremurile s-au schimbat mult, internetul a făcut totul mult mai simplu.

De data aceasta, am ajuns la Salzburg în tranzit, ca șofer, pentru câteva ore, urmând ca a doua zi la prânz să plec mai departe. Hotelul mi l-am găsit pe Booking, am rezervat și achitat camera cu 2 săptămâni mai devreme, cu cardul, apoi mi-am băgat hotelul în destinațiile favorite din Google Maps, am studiat un pic traseul de la Viena spre Salzburg și gata.

Întâmplarea a făcut să trebuiască să călătoresc exact în perioada în care Austria și sudul Germaniei erau sub asediul unor zăpezi cum nu mai fuseseră de 60 de ani. Și din acest punct de vedere, internetul m-a ajutat cu informații: Google Maps îmi semnala problemele de pe traseu, iar ASFINAG (http://www.asfinag.at) îmi oferea hărți cu situația drumurilor în timp real, acces la sute de camere web instalate pe sectoare de autostradă, unde puteai vedea cu ochii tăi cum arată carosabilul. Și am avut ce vedea…

ASFINAG este ”Autobahnen- und Schnellstraßen-Finanzierungs-Aktiengesellschaft”, adică un fel de Companie de Drumuri și Autostrăzi, dar de un profesionalism și cu o deschidere extraordinară pentru clienți, adică pentru șoferi, ceea ce compania similară românească nu este nici pe departe. Iar austriecii administrează 2200 km de autostrăzi și drumuri expres, nu 800 km chinuiți de autostradă…

Vineri seara, după 1000 km parcurși pe zăpadă grea (Cluj – Aleșd), soare (Ungaria – Viena), ploaie (Linz) și iarăși ninsoare (spre Salzburg), am ajuns în orașul natal al lui Mozart. M-am cazat la JUFA Hotel https://www.jufa.eu/hotel/salzburg/, un hotel nu foarte pretențios, dar decent și curat, poate la origine un cămin studențesc, dar cu parcare, mic-dejun etc., la vreo 600 metri de centru. Deși eram foarte obosit după drum și nu mai aveam chef de zăpadă, nu m-am răbdat să nu ies… Salzburgul era în mod evident în stare de asediu din punct de vedere al zăpezii, peste tot erau zăpezi de jumătate de metru, dar șoselele erau circulabile, iar trotuarele erau curățate: nu impecabil (ar fi fost imposibil), dar erau circulabile fără probleme. Inclusiv în stațiile de autobuz cineva curățase zăpada. La câtă căzuse și continua să cadă, orașul arăta cât de bine se putea.

Am intrat în zona centrală dinspre sud-vest. Primul lucru remarcabil, în afara asediului zăpezii, a fost că intrările în centrul orașului sunt blocate de stâlpișori retractabili (asemeni celor din Cluj, care nu prea funcționează), dar mașinile pot intra dacă au, desigur, permisiunea, de exemplu taxiuri, mașini utilitare, unii riverani. M-am strecurat pe tot felul de străduțe unde, în ciuda zăpezii, viața mergea înainte. O mulțime de localuri drăguțe erau deschise și dinăuntru se auzea veselia tinerilor, respectiv puteai vedea, prin vitrine, perechi la 50 de ani, serioase, cu un pahar de vin, așa cum vezi peste tot prin Austria. Am căscat gura la vitrina unui magazin de artă, erau expusă niște grafică căreia i-ar sta bine acasă, pe perete, un pic mai încolo un magazin de suveniruri, cu produse dintre cele mai diverse: mai banale, mai drăguțe, după gust, după buget. A doua zi aveam să revin. Am mai găsit, pe undeva pe o altă stradă, un magazin cu ceramică foarte frumoasă.

Am ajuns în spatele domului care, ca de fiecare dată, mă uimește prin masivitate. Cred că cuvântul nu este potrivit pentru a descrie dimensiunile impresionante ale catedralei Salzburgului. De obicei, când privești o catedrală de felul celei din Salzburg, cuvântul care îți vine în minte este masiv. Ori, în cazul de față îți mai vin în minte și cuvintele zvelt și grațios. Formele, proporțiile acestui edificiu sunt perfecte, după mine. Nu-mi plac neapărat catedralele baroce atât de masive, dar aceasta are ceva în plus și îți place. Mă învârt prin piața din fața domului, îl admir, intru prin colonade și ajung în fața bisericii St. Peter, pe care mi-o amintesc la fel de bine ca și domul. Acum biserica este în renovare și este închisă. În piața din fața acestei biserici am locuit o dată la Salzburg și recunosc că este o senzație deosebită să ieși dimineața și să te ”lovească” imaginea acestei biserici minunate.

Mă strecor pe străduțe și ajung pe strada centrală, axul care taie în două centrul Salzburgului, Getreidegasse, ulița cerealelor. Nu pare să se fi schimbat mult, cu excepția magazinelor de firmă și a unui McDonalds. Am aruncat o privire prin vitrină și am văzut ceva tineret înăuntru. M-am gândit cât de contradictoriu și de aiurea trebuie să fie să te afli în chiar centrul unui oraș cum este Salzburgul și să mănânci la McDonalds… De asemenea mi s-a părut ciudat că la parterul casei în care s-a născut Mozart se găsește un magazin Spar. Bine că nu e acolo McDonalds-ul…

Mă duc până la capătul străzii, acolo unde se ridică biserica St. Blasius, înghesuită la baza stâncii pe care se află cetatea și casc gura. Peste tot, pe pereții clădirilor sunt sprijiniți un fel de ”pari” – stinghii de lemn de 2-3 metri, cu mesaje ”Atenție, cade zăpadă”.

Ies un pic pe strada care urmează cursului Salzach-ului, râul care străbate Salzburgul și care curge după aceea spre nord, cale de câteva zeci de kilometri formează granița dintre Austria și Germania, se varsă în Inn (râu care vine dintr-un alt oraș senzațional – o spune și numele lui), care la rândul lui se varsă triumfal în Dunăre într-unul din cele mai frumoase locuri din lume, la Passau.

Revin la hotel, constatând că în cele două ore de plimbare mașina mi-e deja acoperită binișor de zăpadă.

A doua zi dimineață privesc pe geamul camerei de hotel și e o liniște cum numai zăpada știe s-o facă.

20190112_105647.jpgO iau din nou la picior, urmez aproximativ același traseu de-aseară, dar de data asta admirând pe lumină orașul și asediul la care este supus. Ajung din nou în fața domului, de data aceasta este deschis și intru. O mulțime de turiști. Niște copii americani cu o doamnă profesoară, care le spune, printre altele, că înăuntru trebuie să-și dea jos căciulile. Cei trei indieni (pakistanezi?) care filmează cu telefonul în fața altarului principal nu știu că trebuie să-și dea jos căciulile din cap. Cu siguranță mie mi s-ar fi atras atenția să fac asta într-un templu sau într-o moschee.

Mă îndrept spre casa natală a lui Mozart, să o salut. 20190112_125340.jpg

 

 

20190112_125355

Nu o vizitez, am făcut-o când am fost la Salzburg prima dată. Oricum nu sunt mare fan case memoriale. Dar Mozart este Mozart, nu poți să faci abstracție de el în Salzburg. Înpiețele din spatele uliței cerealelor este un soi de târg cu produse tradiționale, de la tot felul de wurst-i, specialități de panificație, punch-uri și vinuri fierte de toate felurile, șnițele uriașe, dar sunt și standuri de legume, de unde localnicii își fac cumpărăturile. Păcat că sunt sătul după micul dejun copios de la hotel și păcat că am de condus pentru câteva ore, că m-ar fi tentat produsele locale…

 

 

 

20190112_124347

Este ora 11,30 și o iau la picior în sus, spre cetate – Festung Hohensalzburg. Alături de dom și de cursul romantic al Salzachului, cred că este elementul vizual cel mai definitoriu pentru Salzburg. Este un soi de imagine iconică a orașului, pentru că apare pe toate cărțile poștale și pe magneți, alături de, bine-înțeles, Amadeus.

20190112_110604.jpg

Inclusiv pe cărțile poștale vechi aceasta este imaginea prin care Salzburgul este cunoscut:

salzburg

Am urcat pe jos spre cetate. Spun spre cetate, pentru că nu am ajuns până sus. Sunt două modalități de a ajunge acolo: pe jos, pe potecile care urcă nu foarte brutal în sus sau cu un soi de telecabină/tren pe cremalieră. A doua variantă am refuzat-o întotdeauna, pentru că prefer urcatul pe jos și bucuratul de tot ceea ce vezi la un urcuș sănătos, pe jos. De data aceasta, de la jumătatea drumului poteca spre cetate era închisă, din cauza zăpezii, singura cale fiind cu acel tren pe cremalieră. Oricum nu aveam mult timp la dispoziție, așa că m-am oprit la jumătatea drumului.

Am ținut neapărat să ajung înainte de ora 12,00 undeva sus, deasupra orașului, pentru a-mi … verifica una dintre cele mai frumoase amintiri de călător dintotdeauna.

Prima dată când am fost la Salzburg, m-am nimerit în cetate duminică la orele 12,00, iar spectacolul clopotelor tuturor bisericilor din orașul care se întinde jos, sub tine, a fost mai mult decât magnific. De data asta, m-am instalat într-un loc de unde se vedea frumos orașul și aveam și mijloace tehnice pentru a imortaliza spectacolul, însă… au apărut niște tineri americani care s-au distrat de minune aruncând cu bulgări de zăpadă la vale și pe înregistrare dangătul clopotelor este efectiv violat pe pălăvrăgeala lor.

Dar am căutat pe Youtube și am găsit o înregistrare mai fericită:

Cam așa ceva… Doar că nu era noapte, ci ora 12,00, la amiază 🙂

În acordul clopotelor bisericilor din oraș, dominate de vocea gravă a clopotelor domului, am îmbrățișat panorama care se întindea sub mine.

20190112_115054

Ai la picioare întreg centrul, străduțele nu se văd din cauza șirurilor de clădiri prea înalte (3-4 etaje), dar liniile vechiului oraș medieval se văd foarte bine. Imaginea sa este dominată de silueta impozantă a domului. Dincolo de orașul vechi curge Salzachul, străbătut de câteva poduri, iar dincolo de râu este orașul nou, undeva în stânga e gara, iar dincolo, la puțini kilometri, e frontiera cu Germania. Mă rog… fosta frontieră…

În dreapta se vede mănăstirea capucinilor (Kapuzinerkloster), cu aspect de cetate. În realitate, corpul principal al mănăstirii a fost, până prin secolul al XVI-lea, turn de apărare al orașului.

20190112_121018

20190112_115503

20190112_115002Părăsesc unul dintre cele mai frumoase panorame de pe pământ (după părerea mea) și mă îndrept spre Stift Nonnenberg, mănăstirea de la poalele cetății, un alt loc special al Salzburgului. Din păcate, biserica mănăstirii, care păstrează frumoase linii gotice, este închisă, în schimb te poți bucura de panorama Alpilor spre sud. De altfel, Salzburgul este așezat acolo unde se termină Alpii Bavarezi și unde începe podișul Bavariei.

Pentru cineva ca mine care nu este prea familiar cu Alpii, a fost (și este) o imagine extraordinară. De data asta, frontul masiv al Alpilor este parțial ascuns de nori negri, de zăpadă, cu care aveam să mă întâlnesc peste câteva ore, în drum spre sud, spre Bischofshofen și Schladming.

Am coborat de pe stânca masivă care străjuiește Salzburgul și m-am oprit din întâmplare în fața unui magazin mai puțin obișnuit: un fel de atelier foto unde îți puteai face sau comanda (online, desigur) fotografii – portrete sau fotografii de familie sau de grup în haine de epocă, de la portret de funcționar imperial K.u.K. cu favoriți à la Franz Joseph la fotografie de familie de coloniști din Vestul Sălbatic. Vezi http://www.nostalgie-foto.at/

Am mai dat o raită pe Getreidegasse și m-am îndreptat spre cheiul Salzachului. Am trecut râul și m-am oprit să citesc plăcile memoriale de la capul podului, care spuneau că acesta a fost construit în timpul celui de-al doilea război mondial de prizonieri de război. Am urcat de o stradă comercială cochetă (Linzer Gasse), pe care mi-am amintit-o de acum mulți ani. Am ajuns până la biserica St. Sebastian, unde am revăzut monumentul dedicat lui Paracelsus, care și-a petrecut ultima perioadă a vieții la Salzburg, unde a și murit; este înmormântat chiar în această biserică.

Pe drumul de întoarcere, am intrat într-o mică cofetărie/cafenea, Fuchshofer, unde am băut o cafea expresso excelentă, asociată, desigur, cu un croissant cu ciocolată. Am admirat această mică afacere de familie, atât de normală la capitolul design de interior și atât de plăcută la capitolul servire și bunăvoință…

Așa se vede centrul istoric al Salzburgului de pe celălalt mal al Salzachului.

20190112_133435

Am pornit înapoi înspre centrul plin de turiști… așa cum îi stă bine. Am intrat în Spar-ul din casa natală a lui Mozart, pentru suvenirurile de rigoare, clasicele Mozartkugeln, am traversat minunata și cocheta uliță a cerealelor și m-am îndreptat spre mașină, spre următoarea etapă – alpină – a călătoriei mele.

Auf Wiedersehen Salzburg!

Reclame

3 gânduri despre &8222;O seară și-o dimineață la Salzburg&8221;

  1. Din fotografii, orașul arată fantastic iarna, iar din relatarea ta se pare că are tot ce și-ar putea dori un turist pasionat. Mi-ar plăcea să-l „strecor” într-o viitoare (cât mai apropiată) călătorie.

    Apreciat de 1 persoană

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s