De la Băile Herculane la Oravița și Ilidia

Plecarea din Băile Herculane este cam amară, din cauza a ceea ce am văzut acolo. Din stațiune ieșim pe o stradă lungă de oraș din anii 1980-1990, care pare să nu aibă nimic în comun cu o mare și frumoasă stațiune balneară. Gara Băile Herculane, mică dar impozantă. Nu poți să treci nepăsător pe lângă ea. Vezi peregristorii.wordpress.com/2020/08/19/baile-herculane-nu-mai-sunt-bai-imperiale/

O luăm spre Mehadia și apoi spre munții Semenicului. În Mehadia, remarcăm cu coada ochiului gara, apoi bifăm indicatorul spre cetate și chiar se zărește un colț de donjon. Facem stânga spre Iablanița. Încă un toponim ”exotic”, unul din nenumăratele toponime care vorbesc despre prezența culturală și etnică slavă pe aceste meleaguri. Drumul duce spre Oravița, nu este prea lat, dar este bun și nu foarte circulat. Dar aveam să remarc, ca și zilele trecute la Băile Herculane și ca și în zilele următoare, un număr mare de mașini din județe îndepărtate… DJ, CT, IS, BT, câte un CJ sau MM… Se face, masiv, turism intern. Deh, binefacerile pandemiei. Dealuri largi, bune pentru agricultură.

La indicatorul spre Rudărie facem stânga, pe un drum de piatră, prăfos, dar totuși fluent. Mergem să vedem complexul de mori de apă de la Rudărie. Am citit despre el primăvara aceasta, pregătindu-mă pentru un curs despre patrimoniul industrial. Dar complexul pe care îl vizităm ține de patrimoniu preindustrial și este foarte interesant. O succesiune de 21 de mori care preiau apele repezi ale râului Rudărie. Caracterul spectaculos al complexului etnografic este dat de faptul că morile sunt cu ciutură. Apa pârâului este direcționată să curgă pe sub clădirile morilor (care sunt niște construcții extrem de simple), acolo dedesubt apa lovește cu putere paletele unui soi de elice, care transmite mișcarea printr-un ax vertical sus, spre roțile de moară care, prin lovire, fărâmițează boabele de grâu, porumb etc. Este un mecanism extrem de simplu și ingenios, pe care l-am admirat la fața locului.

20200809_12244620200809_123258 20200809_123834

Unele mori erau în funcțiune, ”morarii” arătând turiștilor funcționarea instalației. Unii turiști cumpărau făină proaspăt cernută; mai puteai cumpăra tot felul de obiecte ornamentale, siropuri naturale, chiar și clasicii magneți. Dar am apreciat inițiativa oamenilor, atât de a pune în funcțiune morile, cât și de câștiga un leu-doi din ”suveniruri”. Este un început!

Un articol foarte bun despre ”rezervația” de la Rudărie, cu multe ilustrații și exemple: https://rudaria-turistica.ro/rezervatia-mulinologica-cheile-rudariei/)

Apoi revenim la drumul național: Prilipeț, Bozovici… Continuăm spre cascada Bigăr, pe care vrem să o vizităm, dar încă din mașină este clar că nu… Pe drumul de acces spre cascadă se înghesuie sute, literalmente sute de oameni… nici nu are rost să oprim. După intrarea la cascadă este un fel de maidan cu parcare și zeci de chioșcuri și tarabe, unde lumea se înghesuie și mai tare…

Ne continuăm drumul, care duce zeci de kilometri prin pădure, sate nu sunt aproape deloc. Suntem în munții Semenicului, munții Aninei. La intersecția de unde faci dreapta spre Anina, indicată printr-un uriaș monument … metalurgisto-siderurgist, facem stânga spre Oravița. Un alt sector de drum foarte frumos, prin pădure, nesfârșită pădure. Coborâm la Oravița, orășel frumos și el, dar mort. După anii 1990, când s-au închis marile exploatări și fabrici și când a început să plece lumea din țară, orașul rămâne aproape pustiu…

Anterior, chiar din secolul al XIX-lea, Oravița a fost unul din marile centre ale exploatărilor de cărbune, alte minereuri și mai ales al industriilor prelucrătoare, din domeniul metalurgiei. Faima lui s-a construit pe multele generații de oameni care au lucrat, cu conștiinciozitate, în fabrici unde lucraseră și părinții și bunicii lor. Am cunoscut oameni care proveneau de aici, din vechea lume a domeniului StEG… A fost aici o lume care a avut multă coeziune, coeziune care s-a spart acum.

Orașul e pustiu, dar poartă extraordinare urme ale trecutului. Nu mă refer la urmele industrializării și ale marilor fabrici din vremea comunismului, ci la orașul Oravița. Dacă s-ar fi găsit într-o altă țară, de exemplu Austria, era o bijuterie. Așa… e o bijuterie zgâriată și plină de noroi.

O imagine frumoasă a Oraviței, găsită pe un blog… Domină viaductul de cale ferată, una dintre medaliile de mare preț de pe pieptul acestui oraș vechi și trecut prin multe… În fundal, coșurile vechii industrii.

panorama-oravita

(https://turistprinromania.com/2015/06/24/oravita-resedinta-banatului-montan/)

Te entuziasmezi încă de la început în privința arhitecturii. Faptul că Oravița nu a fost un mare oraș de succes, faptul că a fost tot timpul mai prăfuit, a conservat minuni de arhitectură minoră. Nu este vorba de palate, ci de casele oamenilor obișnuiți. De la case cu unu-două nivele, construite în stil clasicist, supraviețuind de pe la 1840 și până la case cu fine decorații Secession, găsești de toate.

Nu am făcut fotografii prea multe, dar iată o captură din Google Street View:

Oravita strada

M-au impresionat micile logii de lemn, construite pe unele ferestre ale caselor. Am întrebat despre rostul lor, cea mai plauzibilă explicație era că aveau rol de ”vizor”: ieșeai pe fereastră să vezi cine bate la ușă/poartă…

20200809_170004

Nu am mai văzut așa ceva până acum… De la Oravița începând, aveam să descopăr cu bucurie aceste ”logii” mic-urbane/rurale și în satele din jurul orașului, la Ilidia și Socolari, la Rusca Montană și mergând prin Răcăjdia și Socol spre Dunăre…

Foarte frumoasă biserica romano-catolică din centru, cu hramul Înălțarea Sfintei Cruci.

20200809_170029

Am oprit în fața teatrului, care este, se pare, cel mai vechi edificiu cu funcțiune de teatru de pe teritoriul României de astăzi. A fost inaugurat în anul 1817, în prezența împăratului Francisc I și a împărătesei Carolina Augusta, care s-au plimbat și pe la Cluj în această perioadă… Se spune că este o copie în miniatură a Burgtheater-ului de la Viena… Din păcate, nu l-am putut vizita, fiind în curs de restaurare. Dar imaginile cu interiorul teatrului pe care le-am văzut sunt extraordinare și abia aștept să fie terminată restaurarea.

20200809_165710

Sunt multe locuri interesante de vizitat la Oravița, de exemplu farmacia montanistică de la 1763, lacurile de acumulare și alte minuni tehnice preindustriale și industriale din oraș și din imediata lui vecinătate. Detalii aici: https://turistprinromania.com/2015/06/24/oravita-resedinta-banatului-montan/

Despre calea ferată Anina – Oravița – Iam – Baziaș am scris altundeva, cu la fel de mult entuziasm: peregristorii.wordpress.com/2020/08/10/pe-cea-mai-veche-cale-ferata-din-romania-este-chiar-periculos-sa-privesti-pe-geam/

De altfel, unul din locurile prin care am trecut de câteva ori, cu plăcere, în cele două zile cât ne-am învârtit în jurul Oraviței este viaductul de cale ferată, de data acesta văzut de la picioarele lui…

20200809_150023

Din păcate, vizita la Oravița a fost cam scurtă, mai mult de ”luat contact”. Trebuie revenit pentru câteva zile…

De la Oravița, drumul ne duce la excelentul restaurant Carul cu flori, https://www.booking.com/hotel/ro/pensiunea-carul-cu-flori.ro.html, care are o terasă civilizată, plăcută, cu mâncare excelentă, la prețuri accesibile și un personal foarte amabil. De acolo ne îndreptăm spre Răcăjdia, unde zăresc gara, abandonată, una dintre stațiile de pe linia Anina – Oravița – Iam – Baziaș, apoi ne îndreptăm spre cursul râului Nera, care are să ne însoțească vreo 2 zile: mănăstirea Nera, la care se ajunge pe un drum – e drept, tare prost, dar frumos, la 2-3 metri de cursul Nerei, apoi satul Sasca Montană, care m-a entuziasmat prin frumusețe, curățenie și peisaj, prin istoria minieră, acum satul este foarte aplecat spre turism, ceea ce este îmbucurător. De acolo, pe niște drumuri din păcate foarte proaste (asfalt, dar…) spre Socolari și Ilidia. Socolari este un sat drăguț, care însă nu se apropie de Sasca Montană, dar este de venit și aici (aveam să petrecem o noapte aici, la o pensiune nefericită…). La Ilidia ne cazăm la pensiunea Nera House, unde facem cunoștință cu gazda noastră, un domn simpatic și îndatoritor, muncitor, pensiunea este foarte drăguță, îngrijită, simplă, fără obiecte și decorații nenecesare, așa cum vezi în multe locuri.

Nera House Ilidia

(https://www.booking.com/hotel/ro/nerahouse.ro.html)

În câteva minute ne împrietenim și petrecem câteva ore plăcute pe terasa pensiunii. Aflăm că patronul pensiunii este și preotul ortodox al satului, ceea ce poate să pară neobișnuit, dar nu… Seara, pe la orele 22,00, ne invită să vizităm biserica, care este impresionantă, este una din acele biserici ortodoxe care respiră încă în tradiția bisericii ortodoxe din Banat, din vechea Ungarie de dinainte de 1918. Construcția bisericii, unele obiecte de mobilier bisericesc, iconostasul… toate acestea vorbesc despre vechea tradiție a secolului XIX. Este o vizită neobișnuită și plină de învățăminte, pe care nu o vom uita prea curând. A doua zi, plecăm din Ilidia lăsând acolo un prieten. Revenim seara, pentru câteva ore, la povești cu același prieten. Pe curând!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s