Doctor Jivago

Boris Pasternak, Doctor Jivago (roman). Traducere din limba rusă de Emil Iordache. Iaşi, Bucureşti, Polirom, 2013, 671 p.

doctor Jivago PoliromAm auzit de această carte în copilărie, când în biblioteca părinților mei trona, pe raftul din față, o ediție în limba slovacă, apărută la Bratislava în anul 1969 și a cărei apariție probabil că nici invazia din 68 nu apucase să o blocheze sau care, în agitația din lunile de după invazie, a apucat să apară. În orice caz, bunica mea mi-a povestit că, atunci când mama s-a mutat în România și i-a fost trimisă biblioteca de-acasă, singura carte de care au întrebat vameșii cehoslovaci și de care se temeau nu carecumva să fie exportată într-o altă țară ”prietenă”, era ”Doctor Jivago”. Așa că pot spune că am copilărit cu această carte. Deși am început să o citesc în urmă cu câțiva ani, nu m-a prins deloc, în schimb acum…

doktor zivago

Încă de la început, trebuie subliniat că ”Doctor Jivago” este o operă de ficțiune, dar una cu o puternică încărcătură documentară, biografică, istorică. Nu este o lectură ușoară. Este grea din punct de vedere istoric – este romanul apăsător al unei întregi generații, este romanul care te poartă de la primul război mondial și Revoluția din Octombrie până la cel de-al doilea război mondial. Dacă citești cu curiozitate de istoric, această carte te cuprinde și te obligă să te implici… Apoi, este o carte grea pentru că autorul și personajele sale fac numeroase paranteze, în care meditează la diferite chestiuni ale vieții, ale sufletului, ale istoriei a căror parte sunt. Este și o carte de dragoste, în care iubirile doctorului Jivago au și ele o curgere… istorică. Pare că în fiecare etapă din viața doctorului este o altă iubire, o altă relație și aceste etape personale corespund și unor etape istorice, din evoluția societății ruse (sovietice): epoca prerevoluționară, epoca Revoluției și a Războiului Civil, epoca sovietică… Este o succesiune interesantă, unde iubirile se întâlnesc (de la distanță!) ca un fel de oglinzi sau retrospective ale epocilor de mult apuse.

Cartea nu este istoria unui om – doctorul Jivago, ci a generației sale, a metamorfozelor pe care aceasta le suferă purtată fiind de tăvălugul Istoriei. Unii membri ai generației se agață cu succes de tăvălug, alții sunt târâți de el, alții călcați de tăvălug, dar cu toții au de suferit și viețile lor sunt date peste cap.

Până să încep să citesc cartea și citindu-i prima jumătate, m-am tot întrebat ce are această carte încât să-i fi provocat istoria atât de spectaculoasă a publicării ei, încât să fi provocat cenzura din întregul bloc socialist și dezbateri în rândul cercurilor comuniste din Occident. Pe măsură ce citeam, eram foarte atent la orice mărunt indiciu de ”erezie”, de abatere de la ”linia” pe care Partidul și conducătorii săi (Stalin, Hrușciov) o cereau. Până pe la finalul cărții, semnele de ”erezie” mi se păreau neînsemnate, dar apoi am înțeles că cartea întreagă era o ”erezie”, pentru că era scrisă într-o manieră neconvenabilă Regimului, că nu respectă ”dogma”, ”realism-socialismul”. Cartea îi descrie pe eroii ei ca pe niște victime ale Istoriei (ale tăvălugului) și nu, cum s-ar fi cerut, ca niște constructori ai socialismului, obosiți de eforturile și sacrificiile pe care au trebuit să le facă dar, în definitiv, fericiți să contribuie la opera colectivă a construirii unei societăți mai bune.

Din acest punct de vedere, cea mai interesantă parte mi s-a părut perioada Războiului Civil, pe care Jivago l-a trăit întâi într-una din taberele albe, fiind apoi răpit de partizanii sovietici. A trăit apoi în Siberia controlată de bolșevici și a fost martorul instaurării administrației sovietice. Aici a atins Boris Pasternak o coardă sensibilă a cenzurii, pentru că a nu a prezentat aceste evenimente conform liniei oficiale, ci a scris despre lipsuri, sărăcie, boală, violență oarbă, moarte, samavolnicie. Printre acestea, răsare câte o urmă de frumos, spre exemplu descrierea ”casei cu statui” din Iuriatin:

Toată partea de sus era înconjurată cu un brâu de cariatide feminine, mitologice, înalte de-un stat și jumătate de om. Între două rafale ale vântului, care ascundeau fațada, doctorului i se năzări pentru o clipă că toate femeile din casă ieșiseră pe balcon și, aplecându-se peste balustradă, privesc spre el și spre strada Negustorilor care se așternea în fața lor (p. 355).

Interesante sunt și scenele de la Moscova unde, oricât ar fi orașul de mare, nimeni nu se putea ascunde și unde instaurarea treptată dar fermă a regimului este mult mai vizibilă și mai palpabilă pentru locuitorii orașului.

Pretutindeni, autorul inserează frânturi din viețile personajelor cărții, printre care frânturi adeseori se strecoară referințe la arestări și deportări. Ansamblul cărții și toate aceste referințe punctuale trebuie să-i fi scos din sărite pe cenzorii sovietici.

Dudorov se întorsese de curând din prima sa deportare. Îl repuseră în drepturile civile care îi fuseseră interzise un timp. Primise permisiunea de a-și relua cursurile la universitate.

Acum le împărtășea prietenilor stările sufletești și gândurile care îl munciseră în timpul deportării. Vorbea cu ei sincer, fără prefăcătorie. Observațiile sale nu erau provocate de lașitate sau de alte considerente exterioare.

Spunea că argumentele acuzării, tratamentul din lagăr și după punerea în libertate și mai ales convorbirile între patru ochi cu anchetatorul îi aerisiseră creierul și îl reeducaseră politic, îi deschiseseră ochii asupra anumitor lucruri, făcându-l să crească mult ca om.

Considerațiile lui Dudorov își găseau ecou în inima lui Gordon tocmai datorită platitudinii lor. Plin de înțelegere, îl aproba din cap pe Innokenti și se declara de acord cu el. Tocmai stereotipia cuvintelor și sentimentelor lui Dudorov îl impresiona pe Gordon. Lipsa de originalitate a sentimentelor comune îl făcea să le acorde valabilitate general umană (p. 589-590).

De pe atunci deja, în literatură și în viața reală, Uniunea Republicilor Socialiste Sovietice era o mare și frumoasă colonie penitenciară… 

Pe mai bine de 50 de pagini, Pasternak descrie interminabila călătorie cu trenul a lui Jivago și a familiei sale spre Est. Familia Jivago părăsea Moscova de frica pericolelor care îi pândeau acolo pe reprezentanții, mărunți și neînsemnați de altfel, ai Vechiului Regim și se îndrepta spre Iuriatin, orașul (fictiv? din Urali?, Siberia?) lângă care se găsea o veche moșie a familiei. Călătoria cu trenul este foarte frumos și interesant descrisă din punct de vedere al peisajului și a consecințelor Războiului Civil asupra marii căi ferate transsiberiene (p. 253-313), dar îi dă autorului prilejul să privească la oameni, la caracterele lor, la modul în care se raportează la marile transformări prin care trecea Rusia. Nici din acest punct de vedere cenzorii sovietici nu aveau de ce să fie mulțumiți…

Doctor_Zhivago-1st_ITA_edition 1957Scriam mai sus că în paginile cărții am căutat semnele ”ereziei” și le-am găsit. Raportat la lecturile, sursele și informațiile pe care le avem acum despre tot ce-a însemnat Revoluția din Octombrie, Războiul Civil și primii ani ai regimului sovietic, ”Doctor Jivago” este foarte puțin. Dar dacă ne raportăm la momentul în care a fost scris (anii 1945-1956, unele părți chiar mai devreme), romanul este cu siguranță o puternică lovitură, mai plastic spus o hemoragie de informații cu privire la paradisul sovietic, chiar dacă este o operă de ficțiune. Este, cred, prima operă literară apărută în spațiul sovietic (respectiv publicată în Occident) care a criticat foarte dur regimul sovietic. De Soljenîțin avea să se audă peste vreo zece ani…

Inițial romanul a fost propus spre publicare la o editură sovietică (oare de ce?), în anul 1956. În 1953 murise Stalin, trei ani mai târziu Hrușciov denunța la Congresul XX al PCUS cultul personalității și alte păcate ale lui Stalin, dar toate acestea nu au fost suficiente pentru a accepta la tipar o asemenea carte… Ea a fost scoasă în secret din URSS și a fost publicată în ediție italiană la Feltrinelli, în anul 1957, doi ani mai târziu apărând o ediție în limba rusă, tipărită de o oficină a CIA https://en.wikipedia.org/wiki/Doctor_Zhivago_(novel)#Russian_text_published_by_CIA (accesat februarie 2021). În anul 1958, Pasternak primea premiul Nobel pentru literatură, pe care inițial l-a acceptat, apoi avea să-l refuze la imensele presiuni la care a fost supus de către autoritățile sovietice. Au urmat numeroase ediții ale cărții, în multe limbi occidentale, în limba rusă (la edituri occidentale), dar s-a strecurat cel puțin o ediție-două apărute în țările din blocul socialist, așa cum am arătat la începutul acestui articol. În România cartea a apărut, desigur, după 1989 (mai precis în anul 1991).

Cu siguranță, ”Doctor Jivago” este una din cărțile uriașe ale literaturii ruse (și sovietice) din secolul XX. Am citit-o cu curiozitatea de a găsi în ea nu atât semnele ”ereziei”, cât semne pentru a înțelege cum au fost posibile marile transformări sociale și politice, culturale din Rusia (URSS) de la Revoluția de la 1905 și până spre vremurile noastre. Îl pun pe ”Doctor Jivago” în același raft cu ”Donul liniștit” al lui Mihail Șolohov, cu ”Maestrul și Margareta” și ”Garda albă” ale lui Bulgakov, cu ”Ruslan cel credincios” de Gheorghi Vladimov https://peregristorii.wordpress.com/2019/04/29/despre-ruslan-caine-de-paza-intr-un-lagar-sovietic/, eventual și cu ”Zuleiha deschide ochii” de Guzel Iahina https://peregristorii.wordpress.com/2018/05/27/zuleiha-m-a-fermecat-roman/.

O referință bibliografică pentru a înțelege marele roman al lui Boris Pasternak este o carte citită recent, despre istoria culturală a Rusiei: ”Dansul Natașei” de Orlando Figes, carte apărută în traducere românească la Polirom în anul 2018 https://peregristorii.wordpress.com/2020/12/30/dansul-natasei-un-spectacol-de-istorie-culturala-a-rusiei/ În ”Dansul Natașei” se găsește un capitol masiv și bine documentat despre epoca sovietică. Acolo citisem despre faptul că intelighenția sovietică percepea anii celui de-al doilea război mondial (participarea URSS la război) ca pe un soi de eliberare, de ”respiro” după anii 1930,  grozavii ani ai epurărilor, înfometărilor, deportărilor, omorurilor. Aceeași idee am găsit-o și în ”Doctor Jivago” (p. 620-621). Suficiente cele două pagini pentru a pune cartea pe foc, iar pe autor în furci…

Să nu uităm că există și o ecranizare, celebră și ea, a romanului ”Doctor Jivago”, un film din anul 1965, în care joacă Omar Shariff (în rolul doctorului), Gerardine Chaplin, Julie Christie și alți mari actori. Cu siguranță este un film de văzut.

Un comentariu la „Doctor Jivago

  1. Pingback: Doctor Jivago - LaPunkt

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s