Un roman ilustrat despre nebănuitele căi ale memoriei

Umberto Eco, Misterioasa flacără a reginei Loana. Roman ilustrat. Traducere de Ştefania Mincu. Iaşi, Polirom – Constanţa, Pontica, 2004, 463 p.

Umberto Eco este cunoscut pentru Numele trandafirului, Pendulul lui Foucault, Baudolino sau alte romane, pentru Istoria frumuseții sau Istoria tărâmurilor şi locurilor legendare, dar cartea de față este una deosebită. Este un roman care abordează o temă grea, despre care s-au scris biblioteci întregi de tomuri științifice: memoria. Și, fiind Umberto Eco o fire jucăușă, așa cum mi-a plăcut că a fost în toate cărțile pe care i le-am citit (inclusiv în thrillerul medieval Numele trandafirului), mi-a plăcut să descopăr ”monografia” despre memoria pierdută și regăsită a lui Yambo.

Yambo este un foarte cult, bine situat și respectabil anticar, specializat pe carte veche, care suferă un accident și-și pierde memoria. Medicii constată că, în mod ciudat, și-a pierdut integral memoria recentă (nu-și amintește de soția sa, nici de aventurile extraconjugale, dar nici de munca sa), dar păstrează frânturi din memoria copilăriei. Rostește nume sau fraze aparent fără sens, dar care provin din copilărie. Pentru a se recupera, se retrage în casa familiei din satul Solara, unde descoperă tone de cărți, reviste și tot felul de obiecte care au făcut parte din copilăria și tinerețea sa și pe care le-a pierdut odată cu memoria. Cartea este despre efortul de recuperare a memoriei prin acest mijloc ingenios al reîntâlnirii cu obiectele care l-au înconjurat cu multe decenii în urmă, mai ales cu cărți din biblioteca bunicului, ziarele vremii, nenumărate reviste pentru copii și adolescenți, cărți cu benzi desenate care au aparținut copilăriei sale. Nu lipsesc nici caietele sale de școală. Aici Umberto Eco, respectiv personajul său Yambo lucrează ca un adevărat istoric, coroborând sursele pe care le are la dispoziție: urmărește ”atmosfera” și ideologia diferitelor momente ale regimului fascist și mai ales din anii celui de-al doilea război mondial citind critic compunerile pe care le-a scris în copilărie, raportându-le nu numai la datele evenimențiale din ziarele bunicului, ci și la însemnările și sublinierile făcute de bunic pe aceste ziare. Astfel, Yambo își redescoperă copilăria odată cu istoria politică a vremii. Procedeul este ingenios, dar el aduce beneficii doar parțiale. Personajul romanului înțelege că ”istoria” pe care o recuperează în acest fel este una parțială și că nu-și poate recupera copilăria așa cum a fost ea în realitate.

Ceea ce fascinează în această carte este atmosfera pe care reușește Umberto Eco să o construiască cu ajutorul publicațiilor dintr-un anumit moment istoric, chiar dacă este vorba de benzi desenate, pe care lumea are tendința să nu le ia în serios. Autorul nu doar că scrie un roman mare, dar îi și propune cititorului să-și scrie propriul său roman al copilăriei prin intermediul memoriei. Nu neapărat scriind un roman în sine, ci reconsiderându-și propria copilărie și investigând-o prin mijloacele pe care le-a folosit Yambo. Astfel, m-am trezit gândindu-mă la lecturile, filmele copilăriei, la eroii preferați, la cărțile și filmele de unde mi-am extras eroii, la acele surse de inspirație care au avut valoare formativă, adică care te marchează în copilărie și lasă urme până la vârsta adultă. Nu devoalez nimic aici dintr-ale mele, ci îi mulțumesc lui Umberto Eco, care a devenit el însuși memorie, pentru că m-a ajutat să-mi înțeleg mai bine propria mea memorie…

http://www.ganzomag.com/topolino-vintage-italian-mickey-mouse-comic.html