Mihail Sadoveanu la Amsterdam, pe stradă și în gară

Lucrând cu o mai veche carte de călătorie a lui Mihail Sadoveanu, am citit câteva fragmente care continuă să mă uimească:

[…] ornicul vieţii de aici ajungând la anume oră, a dat un semn neauzit şi nevăzut – şi toată uriașa complicație s-a pus din nou în mişcare. Vapoare si vaporașe strigă pe canaluri, poduri se desfac ca să le lase trecere, apoi se îmbină iar ca să dea drumul șuvoiului zăgăzuit al mișcării de stradă: pietoni, căruţe cu cai enormi, automobile, camioane şi biciclete. Lucrătorii se încordează pe punți, lanțurile scrâșnesc. La toate încrucișările de străzi, în toate colțurile de ulicioare, șuvoiul de lume se îndrumează domol – fiecare spre îndeletnicirea lui, fără să se înghesuiască, fără se agite, fără să strige. Tramvaiele trec în fiecare clipă, supraîncărcate. Unele se deschid şi se închid c-un simplu gest al manipulantului – un grup suie, altul coboară. Conductor nu se vede. Călătorii introduc un ban în automatul dela intrare şi primesc tichete. Watmanul desigur supraveghează, dar iarăși desigur n-are // ⁷⁴ nevoie să supravegheze, pentru că cel care intră în vehicul își face datoria ca și cum ar fi o prelungire exterioară a aceluiași automat. Nu se îmbulzește nimeni. Dacă nu-i loc, cel care s-a oprit mai târziu în fața stațiunii așteaptă alt vagon. Nu observ nici grabă, nu observ nici încetineală. Ci numai liniște și ordine.

[…] Spre staţiunea blocurilor de trenuri electrice curge lume; spre gara cea mare o lume și mai înțesată. În dosul ei se înșiră cheiurile vapoarelor care fac curse locale. Tren electric, vapor ori tren obișnuit pleacă de două sau de trei ori pe ceas. Pierderea unui tren – element aşa de pitoresc și de // ⁷⁵ dramatic – aici nu poate să existe, căci îndată ce-a plecat un tren, altul îi ia locul ca să plece în aceeași direcție. Și prin galeriile din subsolul gării e o mișcare neostoită și teribilă – toată lumea însă merge în același sens. Iar sus, pe peroane, apar călătorii numai cu căteva minute înaintea fiecărei plecări. Biletul e bun pentru orice tren și pentru orice oră. Ți-l vede cineva la intrarea în gang și-i face un semn. În tren nu ți-l mai cere nimeni. Și-l lași cuiva la scoborâre. E o rânduială care pare extrem de complicată – care totuși e foarte simplă; căci dacă ar fi complicată n-ar mai fi rânduială.

Toate ușile vagoanelor stau deschise – și c-o minută înainte de plecare conductorii trec şi le închid. Îndată ce bătăile acestea scurte şi puternice au sunat, nimeni nu mai poate urca. Cetățeni, care grăbeau cu bagaje ștergându-se de sudoare, se opresc deodată, se discordează și-şi pun geamandanele jos. Trenul e lângă ei, dar nu mai pot urca. Pleacă dint-odată fără de nici un scandal, şi ei așteaptă să vie altul. Își scot o țigară de foi, o aprind ș-o fumează cu liniște. Mai bine era să nu te grăbească, pentrucă tot la acelaşi rezultat ajungeau.

Pentruca mișcarea aceasta a căilor ferate să se îndeplinească întocmai ca pulsația fără greș a unui organism viu, nu e îndestulătoare o linie dublată. Se adaogă pe traseu atâtea părechi de șine câte trebuie. Și trenurile nu întârzie nicio secundă, nici nu furnizează gazetelor știrile sălbatece ale deraierilor și ciocnirilor.

(Mihail Sadoveanu, Olanda. Note de călătorie. Bucureşti, Ed. Cartea Românească, 1928, p. 73-75).

Sunt scene de stradă, respectiv scene de pe peronul gării din Amsterdam, extrase din ”notele de călătorie” de la 1928 (dar călătoria a fost făcută cu un an mai devreme), care nu prea au nevoie de comentarii. Doar de o constatare amară că, din punct de vedere al standardelor călătoriei cu trenul, România nu a ajuns din păcate acolo unde se găsea Olanda în anul 1927 sau 1928…

Și, la final, colecționar de cărți poștale fiind, un mic acompaniament vizual, de epocă…

(cf. https://www.akpool.co.uk/)

(cf. https://www.amazon.com/Amsterdam-Netherlands-Original-Vintage-Postcard/dp/B00OYO72CM)

(cf. https://www.campacasa.eu/postcards/Amsterdam/).