Portretul mamei

Nu este vorba de ”Portretul mamei lui Whistler”, celebrul tablou al pictorului american James Abbott McNeill Whistler, ci despre o carte:

Ismail Kadare, Păpușa. Portretul mamei. Traducere din albaneză de Marius Dobrescu. București, Humanitas, 2018, 136 p.

Ce legătură are tabloul lui Whistler cu cartea lui Kadare? Aproape nici una. Eventual portretizarea într-un mod destul de neașteptat a mamei.

Mama lui Kadare nu este un personaj luminos și cald, așa cum este de obicei portretizată mama de către scriitori, ci este un personaj închis, speriat, ba chiar nu foarte deștept. Cartea este un soi de biografie a ei, din momentul logodnei cu tatăl scriitorului și al căsătoriei. Viața ei (…) începe din momentul intrării în familia Kadare, în celebra casă din Gjirokastër. În fapt, Păpușa este biografia familiei Kadare, unde casa este un membru al familiei, cu drepturi depline. Casa este cel mai reușit personaj al romanului, după părerea mea, pentru că are propria ei viață, pentru că a crescut odată cu generațiile familiei și, după ce aceasta se mută la Tirana, casa este abandonată și… moare, ca orice ființă vie. Cel mai mult mi-a plăcut ideea de casă permanent în lucru. Dacă casa nu este în curs de reparare sau dezvoltare, atunci urmează să fie reparată sau dezvoltată. Kadare nu spune lucrurile în acest fel, dar aceasta este ideea și asta vezi și la casele tradiționale albaneze, ele nu sunt niciodată terminate, întotdeauna li se mai adaugă un etaj, o dependință, o cameră… Cam asta se întâmplă și cu casa familiei Kadare de la Gjirokastër. De aceea, și aceasta are un plan despre care era să scriu că e variabil. Nu e variabil, este neregulat, prezintă tot felul de coridoare, cotloane, ascunzișuri. De exemplu ”coridoarele neterminate”, prin care nu umbla nimeni niciodată și unde tânărul Smail zgâria pe perete numele fetelor de care se îndrăgostea. Din păcate, scena nu este dezvoltată de autor, dar este fabuloasă, mă duce cu gândul la Gabriel Garcia Marquez.

Mutarea familiei la Tirana este o ruptură importantă în viața familiei și în viața Păpușii implicit (să nu uităm de ea!) și care, parcă, sparge învelișul legendar care înconjoară istoria familiei Kadare și care transpare și din alte romane și povestiri ale scriitorului. Nu pot să nu mă gândesc la povestirea recent citită Neamul Hankonaților, din volumul Ismail Kadare, Firmanul orb (2017) Ismail Kadare, Firmanul orb. Cinci povestiri, ca și la fabulosul Cronică în piatră. Mutarea la Tirana este ca un fel de amurg al zeilor și o intrare în laicitate.

Apropos de legendar. Desigur că în spatele tuturor scrierilor cu iz legendar ale lui Ismail Kadare este biograficul și în spatele tuturor scrierilor cu iz biografic este legendarul, pentru că autorul este un maestru al mixării biografiei cu legenda. Desigur că noi, ca cititori, nu trebuie să ne batem capul să căutăm raportul exact dintre cele două, asta este treaba biografilor.

Noi, cititorii, savurăm.