Astăzi Etna. O experiență obligatorie. Pentru un urban ca mine, a fost cea mai interesantă experiență din categoria „Historia naturalis”. E ceva ce nu se poate povesti, ci doar recomanda din toată inima, chiar dacă costă destul (70 euro/persoană). Merită.
Experiența e pe etape. Drumul prin sate (cu șosele sub orice critică), până la sfârșitul zonei locuite, drumul de asfalt (bunicel) prin relieful care urcă tot mai mult și mai mult și lava (solidificată, desigur) este tot mai prezentă, dar e mai veche, vegetația pare într-o luptă furibundă cu lava, deocamdată rezultatul e în favoarea vegetației. Mai sus, lucrurile se schimbă, acolo solul vulcanic nu mai are concurență. Eventual Omul. Căci tocmai ajungem la o zonă cu parcare și terase, unde sunt șocat cât de mulți vizitatori sunt (sute multe de mașini în parcare). Apoi iei Funivia, telecabina micuță (6 persoane), până într-un loc de unde poți lua un autobus special, care și el este o experiență, căci este nevoie de motoare incredibil de puternice să tragă în spate ditamai camionul (e un camion adaptat cu caroserie pentru transport persoane), pe drumuri precum cele din imagine. Peisajul e selenar și ireal, greu de digerat pentru cineva neobișnuit cu asta. De unde ne lasă autobusul, e acolo un soi de stație de autobuse (un fel de Luna Termini), unde se învârte o lamă care repară drumul distrus de autobuzele care îi transportă pe vizitatori. De acolo, cu ghid, pe creastă, până la 2950 metri altitudine. Urcușul durează vreo 20 de minute, până într-un loc unde accesul este în siguranță, acolo ghidul ne arată tot ceea ce se poate vedea în toate punctele cardinale, de la Palermo spre nord-vest și, mult mai aproape, Calabria, dincolo de Stretto. Vorba unui turist care îl completează pe ghid, acolo se vede Europa.
Pământul pare mort, nu și dedesubt, pentru că dacă pui mâna într-o gropiță săpată cu mâna, înăuntru solul e fierbinte. Din când în când, vine un ușor miros de sulf. La înălțimea aceasta, norii ne ascund și apoi într-un minut ne arată peisaje, panorame și chiar vârful Etnei, din care iese un fir consistent de abur. Înăuntru, Pământul își trăiește viața în ere geologice. La suprafață, privind traseele pe care și le-a făcut lava (ultima erupție, deloc neimportantă, în mai 2023, ultima foarte gravă în 1991, care a distrus telecabina veche și a acoperit uriașa parcare în care am parcat mașina), ai un sentiment de nimicnicie în fața forței de neimaginat a Naturii.
Coborâm 2950 metri, de la cea mai înaltă altitudine la care am fost până acum și până aproape de nivelul mării, la Taormina.
Nu poți să nu revii la Taormina. Chiar dacă urcatul în parcheggio în spirală e un chin, trebuie urcat acolo, pentru că tot orașul este sub asediu și nu ai unde parca. (Când plecam, după orele 20,00, situația era mai dramatică, zeci de mașini făcând coadă să intre în oraș și proprietarii lor să meargă să servească cina la restaurant). În zona centrului istoric, cred că taormineni nu mai locuiesc demult.
Apropos de trafic, lângă Taormina este localitatea Naxos, la intrarea în care o tablă mare spune că este prima așezare grecească din Sicilia. Nu știu cum e cu grecii de demult și cu Grecia Magna, dar am parcurs satul de astăzi Giardini Naxos, lung de vreo 2 kilometri, în 30 de minute. Dar ar merita aruncat o privire și de luat pulsul celei mai vechi așezări din Magna Grecia. https://www.sitiarcheologiciditalia.it/en/ancient-naxos/
Dar revenind la Taormina, este de departe orașul meu preferat din Sicilia (deocamdată). Tauromenion, pre limba romanilor.
Orașul este străjuit de o simfonie de stânci, care coboară până în mare. De altfel, când vii pe autostradă dinspre Catania îți atrag privirile aglomerările de clădiri fie urcate pe câte un vârf de munte, ca un soi de stup modern, fie aruncate pe câte o coastă, cu niște efecte vizuale deosebite. De altfel, când stai cu spatele la mare privești panorama orașului, iar în spate, amenințător (și protector), muntele (Monte Tauro). Iar pe munte Castello Saraceno, ridicat de arabi și la 1079 asediat de normanzii care tocmai își extindeau stăpânirea asupra Siciliei.
Merită plimbarea în înghesuiala miilor de turiști pe axa Porta Messina – Porta di Mezzo, cu Torre dell orologio – Porta Catania. Printre clădirile mai noi, ale căror partere sunt ocupate de magazine, se mai strecoară câte o clădire veche, precum severul Palazzo Corvaja (secolul al XIV-lea), cu ferestre frumoase, aparținând ”goticului catalan”.
După ce depășești piața IX Aprile, cu punctul de belvedere asupra orașului de jos și asupra mării (Mare Nostrum!), ajungi în Piazza del duomo, care păstrează forme vechi, medievale, cu elemente romanice și gotice din vremuri romano-arabo-bizantino-normande.
Teatrul antic este închis astă seară pentru un concert, așa că va trebui revenit. Dar strada care urcă spre teatru, ca și cealaltă stradă comercială, axa vechiului oraș roman (grec) dintre actualele Porta Catania și Porta Messina, sunt asediate de zeci de mii de turiști, care se bucură de spectacol.
Printre actorii acestui fascinant spectacol al unui nu foarte mare oraș, dar dedicat cu totul turismului, sunt magazinele de suveniruri și mai ales cele specializate în ceramică. Recunosc că este greu să faci față tentației…
Sicilian Maiolica Ceramics from Caltagirone and Taormina
Pagina mea de lecturi, călătorii, reportaje, istorii 