Străbătând Austria în diagonală, de două ori (1) Sopron – Passau

Am pornit în această călătorie cu gândul să revăd, după mai bine de 20 de ani, Wachau, fabuloasa vale a Dunării dintre Melk și Krems an der Donau. Pentru asta, am luat-o mai pe ocolite. Călătoria a început la Sopron, a urmat apoi traversarea Alpilor în diagonală (de-a keresturu) până la Passau, apoi coborârea pe Dunăre în jos spre Melk și Krems.

Această călătorie a stat sub semnul Dunării, chiar dacă o parte din ea nu a avut legătură cu Dunărea. Dar, ca să ajungi pe cursul de sus al fluviului, trebuie să … ajungi cumva acolo, dacă vii dintre Cluj. De aceea călătoria începe la Sopron. Până aici a fost terra cognita și a început terra, parțial, incognita.

Prima diagonală a fost una alpină, iar cea de-a doua a fost dunăreană.

Paradoxal, reperele geografice ale primei traversări a Austriei au fost de dincolo de granițele acestei țări: Sopron, respectiv Passau.

Sopron este unul din puținele orașe mari ale Ungariei pe care încă nu le-am vizitat (acum mi-a mai rămas Pécs-ul). Este un oraș oarecum atipic pentru Ungaria, este situat într-o regiune frumoasă și interesantă din punct de vedere istoric, care în epoca medievală și premodernă făcea parte din comitatele de vest ale regatului, dar care din punct de vedere fizic, istoric și cultural este asociat mai degrabă cu Burgenlandul vecin. Un alt reper important din preajma Sopronului este Neusiedler See, lacul adânc de un metru care desparte, simbolic, Ungaria de Austria.

În preajma Sopronului, relieful specific pusztei se transformă într-unul deluros, cu multă pădure tânără și cu plantații de viță-de-vie, care aduce, așa cum spuneam, mai degrabă a Burgenland.

http://m.turizmus.sopron.hu/en/info/wine-region/the-vineyards-of-sopron/

Orașul nu este mare (în prezent are vreo 60.000 de locuitori), dar are un soi de Ring în spatele căruia se găsește, protejat în alte secole de ziduri de incintă, orașul vechi.

Szabad királyi város, adică oraș liber regesc, oraș cu un statut superior, privilegiat, a cărui arhitectură de secol XVI-XVIII s-a păstrat foarte bine. Orașul vechi este aproape exclusiv pietonal, cu străzi pietruite, care-și invită la plimbare vizitatorii. Străzi înguste și întortocheate, cu profile care îți amintesc de Bratislava sau de alte orașe ale vechii Ungarii. Fațade decorate în tehnica sgrafitto, balconașe renascentiste, palate urbane cu porți carosabile, inscripții cu anii de construire a câte unei clădiri, nelipsitul stâlp al ciumei. Aspectul străzilor este unul de pe la 1800:

https://www.videoblocks.com/video/sopron-hungary-april-232017-street-in-the-old-town-of-sopron-with-historical-facades-sa-xgcl1-j28632m7

În piața centrală intri prin masivul și impresionantul Turn de incendii și treci pe lângă palatul neoclasic al Primăriei. Peste drum de Primărie este restaurantul Corvinus, care afișează diverse simboluri corviniene, în frunte cu celebrul corb; legătura regelui Matia cu Sopronul și cu comitatele de vest nu este deloc întâmplătoare, având în vedere cât s-a străduit înspre ducatele austriece…

Fotografia de mai jos ne arată țesătura unui oraș medieval ale cărui vechi străzi nu au fost sistematizate în vremurile moderne.

https://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/f/f2/Soprontuztorony_legifoto.jpg

Turnul de incendii, construit în secolul al XIII-lea și purtând acum aspectul modernității, este prima mea referință cartofilă pentru Sopron.

(colecție proprie)

În afara orașului vechi, marele bulevard care îl înconjoară – Várkerület – adăpostește o lume deja modernă, cu urme arhitectonice ale secolelor anterioare, o lume a vechilor prăvălii, firme, restaurante, hoteluri – Hotel Pannonia de exemplu, construit în stilul imperial de pe la 1890 https://www.pannoniahotel.com/index.php/en/.

(colecție proprie)

Remarcabilă este clădirea Secession a teatrului. Peste drum de teatru, dincolo de Piața Széchenyi, palate de piatră masive, un liceu, instituții publice, bancare…

Un aspect oarecum comic ține de … turism stomatologic. De mulți ani știam că vienezii (austriecii din părțile de răsărit ale țării) merg în mod tradițional la dentist la Sopron, pentru că este mai ieftin. Întotdeauna am luat această informație ca pe un soi de legendă, dar acum m-am convins că nu este deloc așa: în cursul unei plimbări de două-trei ore prin oraș am numărat vreo 15 cabinete stomatologice cu table scrise în germană (Zahnartzpraxis), inclusiv în hotelul în care am locuit.

De la Sopron, drumul ne trece pe nesimțite în Austria; din vechiul punct de frontieră au rămas posturile de control și indicatoarele rutiere de reducere a vitezei. Dincolo de tabla cu ”Republik Österreich” este același peisaj deluros și plin de vii. Intrăm pe autostradă și gonim în direcția Viena – Eisenstadt, dar în realitate ne îndreptăm spre masivul muntos care se vede deja la orizont: Semmering, tărâmul montan, turistic și feroviar pe care l-am descoperit anul trecut. https://peregristorii.wordpress.com/2018/06/28/semmering/

Șoseaua rapidă (S6) urcă continuu, până ajungem să străbatem munți acoperiți cu păduri de brazi, printre care constructorii au tăiat autostrada și o mulțime de tunele (să fi străbătut vreo 20 de tunele, cel mai lung de aproape 6 km – se și plătește o taxă de 5,5 euro pentru traversarea, mă rog, străbaterea acestuia). Chiar și de pe șoseaua modernă se vede că este un relief dificil de străbătut și cu atât mai mult îi admiri pe inginerii lui Carl von Ghega, care au construit Semmeringbahn-ul în anii 1840…

(foto proprie)

Lăsăm drumul Grazului în stânga și continuăm pe A9, autostrada alpină care leagă acest oraș de Salzburg și care efectiv taie Alpii… Mergem o vreme paralel cu lacul de acumulare Stausee Klaus, format prin închiderea, din nevoi energetice, a râului Steyr, care continuă apoi spre nord, spre orașul cu același nume, unde se varsă în Enns, de unde în Dunăre și așa mai departe. Ne oprim pentru a admira Schloss Klaus și pornim mai departe în direcția Wels, orașul preferat al împăratului Maximilian I, care a și murit acolo. Autostrada devine tot mai aglomerată, dar nu se conduce cu viteză nebună, așa cum mă temeam și așa cum am constatat de mai multe ori că se conduce în preajma Vienei. Aici se circulă repede, dar corect și disciplinat, dacă se poate spune așa. Intrarea în Germania este marcată prin două indicatoare rutiere, despre landul Bavariei nici vorbă.

Passau! Bine te-am regăsit! Google Maps își face treaba, ne duce exact la parcarea la care am plănuit să ajungem. Plimbarea începe pe malul drept al peninsulei pe care o formează orașul vechi, pe malul Innului. Un râu cu o culoare interesantă, aduce a culoarea cafelei cu mult lapte și cu o ”poveste” hidrografică și mai interesantă: izvorăște din Alpii Elveției dintr-un ghețar (de aici culoarea…), aproape de granița italiană, străbate orașele St. Moritz, Innsbruck (și dă numele orașului), Kufstein și după mai bine de 500 de kilometri se varsă în Dunăre. O curiozitate: Inn este singurul râu izvorât din bazinul hidrografic al Elveției care se duce să se verse, via Dunăre, în Marea Neagră…

Am uitat să spun că Passau este cunoscut drept Dreiflüsse-Eck (”Colțul” sau punctul de întâlnire a celor trei râuri) sau Dreiflüssestadt (orașul celor trei râuri), pentru că aici se găsește un fapt geografic mai rar: confluența a trei râuri: râul Ilz se varsă în Dunăre pe partea stângă, iar câteva zeci de metri mai încolo se varsă în aceeași Dunăre și Inn-ul. Confluența Dunării cu Innul este capătul peninsulei în care se găsește orașul vechi.

Peste Dunăre se ridică un masiv de dimensiunile Cetățuii, pe care se găsește palatul episcopal, pe care l-am vizitat la prima mea călătorie la Passau și de care din păcate nu este vreme acum.

(foto proprie)

Dar îmi amintesc că de acolo este una dintre acele panorame care îți rămân în memorie pe viață, cam de felul aceleia cu Salzburgul văzut de sus, de pe Nonnenberg. Neavând prea multe proprii fotografii reprezentative, cam despre asta este vorba…

https://www.varta-guide.de/altstadt-passau/#iLightbox%5Bpostimages%5D/0

sau despre asta (vedere aeriană, desigur):

(de.wikipedia.org/wiki/Passau

Passau este un oraș istoric străvechi, care urmează modelul bine-cunoscut din regiune: așezare celtică peste care se suprapun romanii (Castrum Batavis – care dă apoi numele de astăzi al orașului), legionarii părăsind castrul pe la finele sec. V. Apoi locul este stăpânit de baiuvari, trib germanic care dă numele  Bavariei și care constituie unul dintre ceea ce istoricii numesc ”regate romano-barbare”, conduse de diverși principi germanici. Din secolul VIII sediu de episcopie, care se ocupă intens cu activități de misionarism și evanghelizare asupra triburilor slave și de altă origine din spațiul Dunării de mijloc. În urma conflictelor cu orașul, episcopii de Passau își construiesc o reședință fortificată în afara acestuia, pe înălțimea de dincolo de Dunăre și care străjuiește și astăzi orașul.

În cursul timpului, Passau a suferit numeroase inundații din partea celor două râuri mari care îl flanchează, unele fațade ale clădirilor din oraș poartă semne sau plăcuțe cu înălțimea la care a ajuns nivelul apei. Ultima mare inundație a fost în anul 2013…

Merită făcută o plimbare prin orașul vechi. De la nivelul Innului și al Dunării, străduțe urcă până în partea centrală, până în piața domului Sf. Stefan, uriaș, impresionant, baroc, alb…

(foto proprie)

Turiștii se ațin mai degrabă în jurul debarcaderelor vapoarelor de croazieră pe Dunăre, în oraș sunt mai puțini. Passau nu e un oraș care să geamă de turiști, aceștia sunt mai degrabă… vizitatori, pe străzi vezi mai degrabă localnici, care șed uneori pe terase sau își cumpără înghețată. E un oraș în care merită să petreci jumătate de zi, iar apoi să te concentrezi asupra împrejurimilor. De exemplu asupra Dunării.

De la Passau începe în fapt excursia dunăreană…

Scoatem mașina din parcare, trecem podul peste Dunăre și admirăm extraordinarul spectacol al orașului vechi, care trece la pas prin dreapta noastră, străbatem dealul cu cetatea episcopală printr-un scurt tunel, traversăm și Ilzul și pornim spre pensiunea găsită pe Booking (unde altundeva?), pe cursul Dunării în jos, la câțiva kilometri.