Pentru Rada
Nu cunosc prea bine Brașovul, deși l-am bătut cu piciorul de vreo două ori și, deci, nu pot da sfaturi cu privire la locuri de plimbare. Însă trei cărți poștale din colecția mea ne pot oferi câteva idei de locuri de plimbare. Am ales trei locuri de plimbare diferite: o stradă centrală – un parc – o potecă în afara centrului orașului, în preajma unuia din turnurile de apărare ale vechiului burg.
Prima ilustrată reprezintă o frântură de stradă brașoveană, cu impozanta Villa Kertsch în fundal. Este circulată în anul 1914, deci chiar la începutul Marelui Război, fiind expediată la Cluj. În prim-plan se zăresc oameni în trecere, cel puțin doi dintre ei sunt cu ochii în obiectivul fotografului, în fundal se zărește și o doamnă (în roșu?) și un domn călare (jandarm?). Desigur că ne atrag privirile cele două automobile, într-o vreme în care erau printre puținele… În fundal, pe partea stângă, se zărește o stradă lungă (actuala str. Republicii), în capătul căreia răsare statura inconfundabilă a Bisericii Negre. Dar personajul principal al cărții poștale este Villa Kertsch, o bijuterie. A fost construită de Christian Kertsch, inginerul (arhitectul?)-șef al Brașovului, între anii 1886-1887. Clădirea a adăpostit un restaurant, iar în curte funcționa o terasă, protejată de soare printr-o marchiză (câteva detalii interesante din istoria clădirii într-un comentariu la postarea publicată de orasulmemorabil.com). Un detaliu care merită pomenit este că în ziua de 5 decembrie 1896, în această clădire s-a organizat prima proiecție de film din istoria Brașovului, la puțin timp după premiera mondială de la Paris a fraților Lumière.
Palatul a supraviețuit la două cutremure, două războaie mondială, un bombardament și a căzut pradă regimului comunist, care probabil nu a suferit ca vizavi de Consiliul Popular Brașov să stăruiască o mândrețe de palat de pe vremea austro-ungarilor… În anii 1970, vila a fost demolată, în locul ei fiind construit ”palatul” ”Modarom”. În anii ”construcției socialismului” arăta așa:
Următoarea carte poștală reprezintă parcul Rudolf, care își păstrează vechiul nume (cum i-o fi zis în vremea comunismului?). Cartea poștală este circulată în anul 1918 la Turda și are aplicată, asemeni cărții poștale anterioare, ștampilă de cenzură. Aici este redată o fântână arteziană, care pare să fie decorată cu ceva motive mitologice, în fața căreia s-au oprit să pozeze o doamnă (guvernantă?) care ține de mână un copilaș. Doamna pare să-și ducă mâna la ochi, fiind, poate, deranjată de soare…
Din fericire, parcul Rudolf există și astăzi, la fel frumoasa lui fântână arteziană, astfel că locurile merită descoperite.
Cea de-a treia propunere de plimbare prin vechiul Brașov este extra muros, în afara zidurilor orașului medieval. Cartea poștală de față reprezintă pe atunci numita promenadă a regelui și este circulată în anul 1917, are aplicată o ștampilă de poștă militară germană (Feldpost), fiind expediată într-o localitate cu denumire ilizibilă din Germania. Persoana care a expediat-o făcea parte din Regimentul 171 de Infanterie, conform ștampilei aplicate (alături de ștampila de cenzură).
În imagine se poate vedea masivul Turn Alb, ridicat pe o poziție strategică deasupra orașului, poziție înaltă de care aveau să se bucure brașovenii vremurilor moderne, care apreciau plimbările în natura din preajma orașului. Pe cartea poștală se zăresc două bănci, pe una șed două doamne (sau este totuși o doamnă și un domn?) care, parcă, citesc. În dreptul lor trec două săsoaice îmbrăcate tradițional, dar apărându-se de soare cu o modernă umbrelă, iar alături trece o doamnă (îmbrăcată după moda vremii și purtând, și ea, o umbrelă), însoțită de o fetiță, îmbrăcată tot conform uzanțelor. În prim plan, în extremitatea stângă a cărții poștale, pe bancă, șede un soldat, care privește fie persoanele din fața sa, fie turnul, fie panorama orașului.
Din fericire, și aceste locuri există în continuare, atât Turnul Alb, cât și promenada care îl leagă de oraș.
Zilele viitoare, când merg la Brașov, încerc să văd măcar ceva din locurile redate de aceste cărți poștale.
Pagina mea de lecturi, călătorii, reportaje, istorii 
Pingback: Trei fântâni arteziene pe la 1900 | Pagina mea de lecturi, călătorii, reportaje, istorii