Cea de-a treia zi a excursiei prin ”țara sașilor” este o zi de duminică. O începem cu slujba luterană, ținută de pastorul de la Mediaș în biserica de la Axente Sever/Frâua. Între timp, vremea, până atunci foarte frumoasă, binevoiește să se strice. Temperatura scade cu câteva grade bune, se înnorează și așteptăm ploaia.
Pornim la drum spre Valea Viilor. Din Copșa Mică, facem dreapta și în puțini kilometri ajungem.
Valea Viilor este un toponim recent, frumos de altfel, dar care nu respectă cu nimic toponimia istorică a locului. Satul se numește în germană Wurmloch, iar denumirile vechi românească și maghiare sunt derivate din acest nume: Vorumloc (Vurmloc), respectiv Baromlaka (Nagybaromlaka). Din anul 1964, autoritățile comuniste au schimbat vechea și adecvata denumire Volumloc, prea germană, în Valea Viilor. Cf. https://de.wikipedia.org/wiki/Valea_Viilor. Denumirea germană a satului a suscitat interesul lingviștilor. Unii au încercat să-l explice prin viermii (Wurm) care trăiau în niște găuri (Loch) (?), alții, mai puțin spectaculos, prin Urm (coadă) și Loh (pădure). La origine, localitatea s-ar fi numit Schlangenwald, cf. https://kirchenburgen.org/location/wurmloch-valea-viilor/. Dar și denumirea maghiară este interesantă, ea fiind atestată documentar la 1224…
Drum dinspre Copșa Mică ne duce pe o vale largă și cu o vegetație bogată. Satul pare sărac, rar vezi câte o casă mai aranjată, iar linia caselor săsești este întreruptă adesea de tot felul de case noi, care nu au deloc de gând să respecte peisajul rural, tradițional săsesc.
Parcăm în fața bisericii fortificate. Aici se găsește și primăria localității. Unul din aspectele care ne interesează este modul în care autoritățile locale reflectă / valorizează monumentul istoric, mai ales că avem de-a face cu un monument UNESCO. https://whc.unesco.org/en/documents/111383. Pe avizierul primăriei sunt to felul de anunțuri, afișe, o hartă care pot fi considerate drept materiale turistice informative, dar sunt șterse, plouate… Panoul de sticlă, într-o vreme iluminat electric, care prezenta monumentul UNESCO, a fost ars și este cu totul șters. Pe zidul de incintă au fost bătute niște săgeți galbene care indică intrarea în monument. Acesta este însă închis, pe caz de boală. Care boală? Pe zid se întinde, ca un Wurm, o țeavă de gaz, galbenă și ruginită.
Dezamăgitor. Era un monument important de vizitat, dar suntem nevoiți să-l studiem din exterior și, datorită zidului de incintă înalt, de la distanță, pentru a putea admira biserica…
Cel puțin din exterior, biserica fortificată de la Valea Viilor este spectaculoasă. Ea respectă modelul constructiv al edificiilor ecleziastice ”militarizate” pe care l-am văzut la Șeica Mică și Șeica Mare, parțial și la Bazna: altar și cor supraînălțate și puternic fortificate, iar la capătul celălalt, vestic, al edificiului, turnul ridicat pe tribună și, de asemenea, puternic fortificat. Aspectul marțial al construcției este întărit de succesiunea de bolți care se regăsește pe toate părțile bisericii.
Înconjurăm incinta fortificată, studiem turnurile. Pe unul dintre ele s-au păstrat niște guri de tragere interesante, pe care se mai văd piesele de lemn care închideau, în caz de nevoie, orificiile.
Starea de conservare a zidului de incintă nu este strălucită…, pe unele porțiuni chiar proastă. Monument UNESCO…
Și o imagine de ansamblu, preluată de pe un site…
De la Valea Viilor continuăm spre satul Motiș (germ. Mortesdorf). Satul este și mai modest decât localitatea anterioară. Biserica este, și ea, închisă, dar nu pare prea spectaculoasă, așa că nu ne străduim prea tare să facem rost de cheie.
Din imaginea de mai sus, preluată de pe Wikipedia și din plimbarea pe care am făcut-o de jur împrejur, reiese că avem o incintă fortificată care s-a păstrat foarte bine, iar biserica din interior pare să nu fie mare. Nu are turn, probabil în timpurile moderne unul dintre turnurile de colț ale incintei fiind reconstruit și reconvertit în turn al bisericii. Rostul său de reprezentare este evident. El contrastează (prin noutate…) cu restul incintei fortificate, care s-a păstrat într-o formă foarte aproape de cea originară. Și este foarte frumoasă. În imaginea de mai jos se observă turnul cu acoperiș ”pupitru”, gurile de tragere… Și oamenii care își continuă viața de zi cu zi, de cultivatori de cucuruz.
Îl întrebăm pe un localnic cu un Mercedes negru, cu totul nepotrivit sărăciei locului, dacă putem continua cu mașina pe acel drum, pentru a ajunge la Moșna sau Alma Vii (ar fi vreo 5-6 km), iar domnul respectiv s-a uitat cu ochi de profesionist la mașină și a strâmbat din nas. Așa că am mulțumit și am pornit înapoi, spre Copșa Mică, de unde am luat-o la dreapta spre Mediaș, de unde am urmat indicatorul de Moșna. Pe drum ne-a prins o ploaie torențială teribilă, ștergătoarele mașinii au avut de furcă, dar am ajuns cu bine la Moșna, în pline lucrări de canalizare, de refacere a podurilor etc. Doar că era duminică și, deci, liniște și pace. O spunea, în mod oficial, buldo-excavatorul parcat în fața primăriei. O clădire foarte frumoasă, de altfel, primăria.
Moșna (germ. Meschen) este o localitate de alt… calibru, comparativ cu Motiș și chiar cu Valea Viilor. Avem de-a face cu o așezare săsească atestată documentar la sfârșitul veacului al XIII-lea și care, de-a lungul timpului, a crescut până la a fi una dintre cele mai importante localități săsești din Transilvania, cel puțin din jumătatea nordică a Universității Saxone. În veacul al XV-lea concura cu Mediașul și Biertanul… Calitatea și aspectul de târg și, în consecință, importanța bisericii comunității, se remarcă și în zilele noastre, o simți și astăzi, la o plimbare în jurul bisericii, pentru că clădirile care o înconjoară sunt de multe ori peste nivelul și capacitatea economică a unor simple gospodării săsești (așa cum se poate vedea în alte sate), acest lucru se remarcă și din fotografia aeriană de mai jos, preluată de pe Wikipedia.
Ca și în alte cazuri (cel care mi-a rămas cel mai bine în memorie este Șeica Mică), o plimbare prin exteriorul și mai ales prin interiorul bisericii fortificate de la Moșna îți dă măsura complexității edificiului: este vorba de o biserică fostă bazilică, reconvertită în biserică cu trei nave (ridicată pe la finele secolului XV), apărată de un puternic zid de incintă (reconstituirea de mai jos este una ideală, unele elemente nu mai sunt în picioare, mai ales de-a lungul zidului de incintă). Turnul-clopotniță de la vest a fost construit separat de corpul bisericii, între ele a luat naștere o încăpere foarte ciudată, un soi de spațiu de trecere prea mic și strâmt pentru a fi folosit în mod curent… Binențeles că am urcat și aici în turn, cel puțin acolo nu ploua…
Din exterior, corpul propriu-zis al bisericii este puternic fortificat, ca și alte edificii dintre cele vizitate zilele acestea. De remarcat, în curte, pe latura nord-estică, ruinele capelei gotice din secolul XIV (pe reconstituire aceasta este în picioare); pe-acolo ne-a însoțit plimbarea, prin ploaie, o pisică. Corpul capelei a fost reconvertit în turn de apărare (sau poate a fost folosit de la început în felul acesta?). S-au păstrat, în stare de semi-ruină, câteva clădiri (depozite, locuințe temporare) de pe latura nordică și zidul de strajă, excepțional ca și aspect și ca și stare de conservare, care pornește dinspre latura sudică și înconjoară pe la răsărit cam jumătate de incintă.
Și în cazul de față se observă dubla incintă, una care înconjoară biserica, puternic fortificată, cea de-a doua, pe latura sudică a ansamblului, jucând rol de Zwinger, incintă mai puțin apărată, pentru protejarea animalelor comunității.
https://www.wikiwand.com/ro/Biserica_evanghelică_fortificată_din_Moșna
Sunt enorm de multe detalii interesante, care ar merita redate aici, dar nu este locul. Voi prefera să las să vorbească, în locul meu, câteva fotografii făcute cu telefonul.
Capela gotică – din exterior și din interior.
Unul dintre turnurile cu acoperiș ”pupitru”:
Interiorul bisericii:
Ultima imagine reprezintă clădirile – depozite, locuințe temporare – de pe latura nordică.
Turnul de pe latura de est, impresionant, și drumul de strajă:
Construcția care unește turnul-clopotniță de corpul bisericii. Unul dintre cele mai interesante elemente ale ansamblului…
Imagine a bisericii dinspre sud-est. Se observă cu ușurință ”dialogul” ferestrelor gotice cu elementele de fortificare…
Un detaliu interesant: ancadramente de… lemn, care imită piatra. Renaștere…
În turn, alte multe aspecte interesante. Inclusiv priveliștea satului plouat, dar totuși frumos.
Semnele lăsate de ”turiști” mai vechi și mai noi.
Clopotele și întregul ansamblu al clopotelor, eșafodajul de lemn, complicat, care le susține, mecanismul clopotelor, mecanismul ceasului, toate acestea merită o dizertație specială…
Nu trebuie trecut cu vederea că în biserica fortificată din Moșna funcționează un mic, dar bogat muzeu etnografic, cu numeroase exponate din aria săsească, dar și românească, a zonei.
Împreună cu colegii mei, am declarat cu toții, la unison, că Moșna este cea mai frumoasă și mai spectaculoasă biserică fortificată săsească dintre cele vizitate în această excursie. Chiar dacă sunt de acord cu ei, mă gândesc cu la fel de multă plăcere și la Șeica Mică.
Ziua următoare, ne vom îndrepta spre Ighișu Nou – Nemșa – Ațel și Dupuș.
Pagina mea de lecturi, călătorii, reportaje, istorii 
#/media/Datei:Moti%C8%99-Fortified-Church.jpg){kind=link}
#/media/Datei:Ansamblul_bisericii_evanghelice-vedere_aeriana.JPG){kind=link}
👌🏻
ApreciazăApreciază