Lincoln Paine, ”Marea şi civilizaţia. O istorie maritimă a lumii” (Polirom, 2015)

Sunt cărți despre care, atunci când le-ai terminat de citit, spui: ”aceasta este una dintre cele mai importante cărți pe care le-am citit” și mai spui ”dacă aș fi citit această carte cu 20 de ani mai devreme”…

Este cazul cărții lui Lincoln Paine, Marea şi civilizaţia. O istorie maritimă a lumii. Iași-București, Ed. Polirom, 2015, 616 pagini,

care a apărut în anul 2013 (The sea and civilization. A maritime history of the world. New York, Knopf, 2013), dar care nu este singura lucrare dedicată istoriei mării de către acest autor (Lincoln Paine with contributions by James Terry and Hal Fessenden, Ships of the world. An historical encyclopedia. London, Conway Maritime Press, 1998). Din perspectiva istoriei generale a umanității, cred că această traducere românească publicată de Editura Polirom este una dintre cele mai importante publicate în ultimele decenii.

Scriam mai sus că mi-ar fi plăcut să fi citit această carte acum 20 de ani. Acum 20 de ani, ea încă nu era scrisă, dar ideea pe care încerc să o exprim aici este că lucrarea lui Lincoln Paine este una care mi-a marcat (și lectura ei acum 20 de ani mi-ar fi marcat și mai mult) formația de istoric. Nu în sensul că mi-aș fi schimbat în vreun fel ariile de interes, ci în sensul că mi-ar fi plăcut să am (deja) atunci deschiderea și perspectiva pe care ți-o oferă cartea Marea și civilizația.

Există numeroase cărți dedicate acestei teme, unele de notorietate (mă gândesc la monografiile dedicate Mediteranei și Mării Negre de către Fernand Braudel și Gheorghe I. Brătianu sau la Marea cea mare a lui David Abulafia), dar cartea de față are ceva în plus: perspectiva de istorie culturală și sinteza în cel mai propriu sens al cuvântului. Lucrarea este una de dimensiuni foarte mari și în același timp densă, foarte densă, dar totodată ușor de citit, căci povestește istoria umanității văzută din perspectiva mării, de la origini și până în zilele noastre.

Este foarte greu să prezinți cartea rămânând doar la generalități. În aceste condiții, mă văd obligat să formulez câteva idei în conformitate cu ariile geografice sau tematice care m-au interesat în mod special. Spre exemplu, transformarea Romei republicane într-o putere maritimă și transformarea Mediteranei într-o ”Mare nostrum”, mare de interior a Imperiului Roman. Foarte interesant modul în care autorul a tratat Mediterana răsăriteană (Levantul) legând-o (pe bună dreptate) în mod organic atât cu Marea Egee și Marea Neagră (și spațiul nord-pontic), cât și cu Marea Roșie, Peninsula Arabică, Golful Persic și deschiderea uriașă a Oceanului Indian. Este fascinant dialogul civilizațiilor la distanțe foarte mari, amețitor de mari, de exemplu prezența negustorilor romani, evrei, bizantini în porturile Indiei. Apoi, epoca pe care noi o numim ”epoca marilor descoperiri geografice”, în care Lincoln Paine pune accent pe rolul jucat de Portugalia și navigatorii portughezi în deschiderea Atlanticului, Africii, în circumnavigarea Africii și în deschiderea Oceanului Indian pentru europeni (secolele XV-XVIII). Interesante sunt comparațiile și judecățile de valoare pe care le face, spre exemplu între provocările maritime la care au fost supuși spaniolii în noile lor posesiuni din Lumea Nouă (provocări minime, pentru că civilizațiile cucerite nu aveau o cultură a mării și a navigației) și portughezii în posesiunile și ariile uriașe pe care le-au controlat în Oceanul Indian, unde au întâlnit niște parteneri de ”dialog” comercial și militar cu o experiență milenară în navigarea pe Oceanul Indian și Pacific. Pe urmele portughezilor au venit olandezii și englezii, care au reușit să pună bazele unor imperii coloniale ale căror ecouri s-au stins abia la finalul secolului XX.

Foarte reușit mi se pare modul în care Lincoln Paine punctează marile progrese pe care le aduce în domeniul navigației Revoluția Industrială și mai ales principala ei unealtă: motorul cu abur. Este vorba nu numai de îmbunătățirea dimensiunilor și performanțelor navelor, dar și de cristalizarea unor transformări structurale care schimbă din rădăcini domeniul navigației, așa cum el a funcționat timp de milenii. Cel mai simplu argument este renunțarea la propulsia navelor cu pânze în favoarea celor cu abur, cu motoare diesel sau, mai spre zilele noastre, cu propulsie nucleară. De asemenea, renunțarea la construirea navelor din lemn pentru materialele metalice sau de altă natură. Din marele spectacol al progresului pe care îl aduce secolul al XIX-lea și copiii, nepoții și strănepoții Revoluției Industriale fac parte nu numai navele tot mai mari (de exemplu transatlanticele Great Western, Great Western și Great Britain, proiectate și construite de Isambard Kingdom Brunel) și mai rapide (traversarea Atlanticului de către Cristofor Columb s-a făcut în cinci săptămâni, iar 350 de ani mai târziu aceasta se face în 10 zile), dar și uriașele progrese tehnologice care ușurează navigația – de la instrumentele de bord și până la construirea monumentalelor Canale de Suez (1869) și Panama (1914). În cazul ambelor canale, autorul prezintă într-un mod convingător atât contextul politic al construirii lor, principalii beneficiari și consecințele istorice (scurtarea considerabil durata călătoriilor maritime intercontinentale). Foarte interesant este modul în care se prezintă modul în care Statele Unite ale Americii au descoperit în secolul XIX potențialul comercial și strategic al Oceanului Pacific și și-au manifestat interesul pentru el, de la construirea Canalului Panama și până la achiziționarea arhipelagului Hawaii sau a altor insule din Pacific.

Fiecare capitol al cărții are o secțiune specială dedicată construirii de nave în epoca respectivă, astfel că citind doar acele pagini poți considera că ai citit o foarte bună istorie a construcțiilor navale din cele mai vechi timpuri și până în prezent. Și aici este de remarcat progresul uriaș pe care umanitatea l-a făcut în ultimul secol, de exemplu descoperirea zborului cu aparate mai grele decât aerul și consecințele uriașe pentru navigație (aviația maritimă, portavioanele), dezvoltarea submarinului și a navelor de debarcare, acestea trei fiind responsabile de mersul marilor conflagrații mondiale din secolul XX (foarte interesantă observația cu privire la rolul fundamental jucat de navele de debarcare pentru câștigarea celui de-al Doilea Război Mondial de către Aliați). În domeniul navigației civile, poate fi remarcată revoluția provocată de dezvoltarea transportului cu containere, care nu numai că a schimbat radical transporturile navale și porturile, așa cum le știam din Antichitate, ci a transformat transporturile în general, căci în câteva minute containerul poate fi descărcat de pe o navă și urcat pe un camion, pe un vagon de tren sau chiar în avion. Dintre numeroasele cifre și comparații pe care le face autorul, merită reținute acestea: în anul 1839, o încărcătură de 53 de tone de cereale era descărcată de pe un vas într-o săptămână, iar în prezent macaralele din terminalele portuare pot descărca 1000 de tone/oră!

Spre finalul cărții, Lincoln Paine se referă pe larg la navigația din vremurile noastre, subliniind folosirea pe scară largă a propulsiei nucleare, semnalând avantajele dar și riscurile acesteia, de asemenea se referă la industria pescuitului ca la un fenomen foarte distructiv, care are consecințe nu numai asupra faunei piscicole, ci asupra ecosistemului planetei noastre, și așa fragil, în general. Pare oarecum pesimist finalul cărții, după ce parcurgi aproape 500 de pagini de marș triumfal (plimbare triumfală) pe mările și oceanele lumii.

O lectură deloc facilă, dar foarte utilă pentru a înțelege istoria umanității prin perspectiva mării și a relaționării omului cu marea.