Ismail Kadare, Dimineți la Café Rostand

Ismail Kadare, Dimineți la Café Rostand. Motive pariziene. Tradus din limba albaneză și note: Marius Dobrescu. Humanitas, 2021, 288 pagini.

Oricând, o carte de Ismail Kadare este o sărbătoare. Datorită lui am devenit curios cu privire la Albania și apoi m-am îndrăgostit de această țară. Lui îi datorez asta și lui Aprilie spulberat. https://peregristorii.wordpress.com/2019/08/28/primul-meu-contact-cu-albania/

Cartea de față nu este una beletristică, ci intră mai degrabă în genul memorialisticii. Este o serie de eseuri de istorie literară cu o puternică încărcătură biografică. Sau ar putea fi înțeleasă ca un soi de cortină ridicată asupra șantierului scriitorului, pentru că unele texte dezvăluie gândurile și împrejurările (biografice, politice, literare) care au dus la scrierea unora dintre cărțile sale. Ismail Kadare pomenește (sau sugerează) multe dintre ele: și Aprilie spulberat, și Cetatea, și Generalul armatei moarte și Palatul viselor și Cronică în piatră.

Pretextul de la care pornește cartea sau, cu alte cuvinte, ceea ce i-a dat titlul, sunt amintirile din etapa pariziană din viața lui Ismail Kadare, atunci cănd acesta frecventa Café Rostand, o cafenea cu care asociază unele dintre gândurile și împrejurările despre care scriam mai sus. Dar pe mine m-au interest mai degrabă detaliile din viața lui Kadare în Albania, atât cea comunistă cât și cea post-comunistă. Întotdeauna mi s-a părut fascinantă asocierea care s-ar putea face între un scriitor atât de … non-conformist… atât de puțin ”pe linie” (linia Partidului Comunist Albanez) și regimul comunist din Albania, un regim comunist de o duritate de care, din fericire, România nu a avut parte. Cu alte cuvinte, cum a putut supraviețui un scriitor precum Kadare într-o asemenea Albanie? Răspunsuri există… dar nu insist aici asupra lor. Două subiecte mi s-au părut interesante din acest punct de vedere: împrejurările trimiterii lui la Moscova, la câțiva ani după moartea lui Stalin, la Institutul Maxim Gorki, respectiv împrejurările scrierii Generalului armatei moarte, care trebuie să fi fost una dintre cele mai greu de digerat cărți pentru un culturnic din Comitetul Central. Așa cum spune undeva Kadare, i s-a cerut să scrie romane despre țărani cooperatiști, în schimb el a scris despre generalul străin care a venit să caute oseminte ale soldaților săi căzuți într-un război din trecut.

Unul din textele din volum se numește Domnițele literaturii albaneze și este dedicat scriitoarelor albaneze. Acolo Kadare vorbește despre ”întunericul otoman” (p. 140, 142). Niciodată nu am observat parcă în scrierile sale o condamnare atât de fermă, prin mijloace literare, a stăpânirii otomane în Albania. În Neliniște vorbește despre drama Albaniei între stăpânirea (și moștenirea) otomană și Europa, cele două tradiții prin care respiră și trăiește societatea albaneză, tot acolo scrie despre ”trezirea” în anii 1980 a albanezilor din Kosovo datorită Islamului (și nu datorită spiritului european), Kadare lăsând să se înțeleagă că acolo, în conflictul organic dintre albanezii și sârbii din Kosovo, trebuie căutate cauzele adânci ale destrămării Iugoslaviei.

O carte cu multe informații interesante și multe răspunsuri la întrebări privind viața și opera lui Ismail Kadare.

Nota 10 traducătorului Marius Dobrescu, care traduce de atâția ani, foarte bine, cărțile lui Ismail Kadare. La cât mai multe!