Pe urmele (filatelice ale) țărilor dispărute

Filatelie fără geografie și fără istorie nu se poate. Cel mai bine se dovedește acest lucru printr-o cercetare foarte concretă, precum cartea de față.

Bjørn Berge, Pe urmele ţărilor dispărute: 1840-1970. Traducător: Diana Polgar. Oradea, Ed. Casa, 2019, 238 p.

Pe urmele țărilor dispărute este o carte a cărei idee mi s-a părut de la început genială și, totuși, atât de simplă! Atunci când am văzut-o în librărie, mi-am cumpărat-o imediat, iar în decursul timpului am mai cumpărat-o pentru a o face cadou la trei-patru persoane și nu cred că am greșit deloc.

Autorul, norvegian de origine, Bjørn Berge, este un colecționar prin definiție. Colecționează obiecte despre care spune că sunt naufragiate, obiecte găsite pe malul mării și care îl fascinează din perspectiva provenienței lor, uneori de foarte departe. Colecționează de asemenea timbre, ambiția lui fiind de a avea câte un timbru din fiecare țară care a existat în lume după apariția primelor timbre (celebrele Black Penny, în anul 1840), dar numai timbre circulate (ștampilate sau circulate într-alt fel) – iar aici sunt de acord cu autorul, căci timbrele circulate au valoarea supremă pe care o poate avea un obiect colecționabil: uzul, circulația, faptul că are (a avut) viață.

De fapt, cartea de față este o culegere de ”povești” despre țări dispărute. De ce țări dispărute? Pentru că ele au farmecul obiectelor vechi, uzate, prăfuite, pe care le găsești la târgul de vechituri. Ideea de a documenta și de a ”contabiliza” țările dispărute este neobișnuită, dar cu atât mai interesantă. Însăși ideea de documentare a lor mi se pare o provocare foarte serioasă. Autorul este un foarte bun cunoscător de istorie și geografie și de acolo a început. Așa cum arătam la început, nu poți fi un bun colecționar – mai ales de timbre – fără aceste cunoștințe. ”Colecția” de țări dispărute a crescut treptat și, pe lângă datele istorice și geografice despre țările respective, este ”condimentată” cu povești, relatări de călătorie, memorii ale unor oameni care au provenit din aceste țări, au locuit în ele sau le-au vizitat. Aceasta mi se pare printre cele mai prețioase informații din întreaga carte. În dreptul unora dintre țările dispărute autorul ne oferă referințe culturale interesante: picturi, opere muzicale, filme reprezentative. Dar cel mai mult am apreciat, desigur, timbrele. Știu cât de greu este să urmărești, de-a lungul anilor, un proiect atât de ambițios.

Multe dintre țările dispărute, cuprinse în această carte, nu-mi erau cunoscute și am fost curios să citesc despre ele. Despre unele știam, unele chiar sunt subiecte spectaculoase și din punct de vedere istoric, dar și al istorie poștale sau monetare (timbre, cărți poștale, monede și bancnote). Războaiele, tratatele de pace, organizarea unor plebiscite, afirmarea interesului unei mari puteri pentru un teritoriu mărunt, aparent neînsemnat, insurecțiile și mișcările de eliberare, procesele de decolonizare – toate acestea au consecințe politice, care determină la rândul lor consecințe în planul identitar și al reprezentărilor. Aici intervin timbrele, pe care Bjørn Berge nu le pune în dreptul fiecărei țări ca un soi de ilustrație întâmplătoare, în lipsă de altceva, ci ele sunt o sursă fundamentală pentru înțelegerea expresiilor și reprezentărilor identităților politice moderne. Cu alte cuvinte, orice stat din epoca modernă și până azi, independent sau autonom, dorește să tipărească timbre (la fel monede și bancnote) pe care înscrie anumite elemente și simboluri identitare. Prin circulația acestora, statul își afirmă și-și face cunoscută identitatea. (De aceea subliniază autorul în paginile introducerii că colecționează doar timbre circulate.) De cele mai multe ori, grafica și elementele de decor cuprinse pe timbre vorbesc despre tradițiile sau imaginile politice pe care și le proiectau țările emitente. Unele state foarte recent apărute preiau timbrele statului peste care s-au suprapus (poate fi vorba, de exemplu, de foste puteri coloniale) sau măcar elemente din grafica lor. Exemple sunt nenumărate, iar cartea lui Bjørn Berge abundă din acest punct de vedere.

Desigur că din cele câteva zeci de țări dispărute prezentate de autor unele mi-au atras atenția mai mult decât celelalte, aceasta depinzând de propriile mele familiarități, interese sau curiozități pentru anumite spații: Europa Centrală, Balcani, spațiul Mării Negre și al Caucazului. Prin unele locuri am călătorit, pe unele le cunosc din perspectivă istorică sau chiar prin timbre, bancnote și cărți poștale. Allenstein (1920 – între Germania și Polonia), Danzig (azi Gdansk, în Polonia, oraș liber între anii 1920-1939), Rusia de sud (Novorossiisk, în timpul Războiului Civil), Batum(i) (pe coasta răsăriteană a Mării Negre, între Georgia și Armenia de astăzi, în contextul destrămării Imperiului Țarist, 1918-1920), Republica Orientului Îndepărtat (între lacul Baikal și Pacific, 1920-1922), Fiume (astăzi Rijeka, în Croația, 1919-1924), Sazan (ital. Sasano, insulă în largul coastelor Albaniei, aflată sub protectorat italian între anii 1914-1944), Trieste (oraș liber între anii 1947-1954), Rumelia Orientală, zona internațională Tanger, în Africa de nord, orașul Mafeking din Africa de Sud (în timpul Războaielor Burilor), Țara de Foc. Un exemplu comic, dar sugestiv este acela al sultanatului Yafa de Sus, parte a Protectoratului britanic al Adenului (în zona de sud a Peninsulei Arabiei) (1800-1967) și care, atunci când și-a proclamat independența, a tipărit (printr-o firmă britanică) o serie de timbre. Până aici nimic neobișnuit, doar că Yafa de Sus nu avea nici oficii poștale și nici nu oferea servicii poștale. Dar a tipărit timbre!

La final, merită arătat că prin cartea despre țările dispărute te poți uita ca printr-un album. O răsfoiești, o deschizi la întâmplare și obligatoriu dai de o poveste interesantă, de o anecdotă, de o referință prețioasă și, mai ales, dai de timbre.

Trebuie făcută însă și o remarcă critică, ce nu știrbește cu nimic valoarea cărții. Lucrarea este tradusă din limba norvegiană de o traducătoare, româncă după nume, care nu numai că nu stăpânește o minimă terminologie de specialitate și comite niște greșeli strigătoare de cer, dar nu stăpânește prea bine nici limba română. Nu vreau să-mi stric gustul bun lăsat de această carte cu enumerarea prea lungă a erorilor de traducere, dar dacă este nevoie o pot face cu alt prilej.

Notă: mai jos, câteva mostre de timbre din spațiile geo-politice enumerate mai sus. Timbrele nu sunt extrase din carte, ci am preferat să găsesc unele similare pe Google, de calitate mai bună.