Must read! O carte despre istoria și geografia nașterii Statelor Unite ale Americii și a națiunii americane

Robert D. Kaplan, Cucerirea Munţilor Stâncoşi. Cum determină geografia rolul Americii în lume. Traducere din engleză şi note de Dan Horaţiu Popescu. Bucureşti, Ed. Humanitas, 2018, 205 p.

Robert D. Kaplan este cunoscut publicului românesc prin mai multe lucrări de geopolitică, însă primele pe care le-am remarcat și pe care le-am citit sunt cărțile de călătorie prin diferite regiuni ”complicate” ale globului. Este vorba de La răsărit, spre Tartaria. Călătorii în Balcani, Orientul Mijlociu şi Caucaz (Polirom, 2002), Iarnă la Mediterana. Tunisia, Sicilia, Dalmaţia şi Grecia (Polirom, 2004) și nu în ultimul rând Fantomele Balcanilor. O călătorie în istorie (Bucureşti, Ed. Antet, 2008, precum și alte două ediții). Kaplan este un savant al politicii, călător și observator, un personaj a cărui voce este ascultată la nivelele cele mai înalte ale politicii americane, în același timp un autor prolific în Statele Unite ale Americii și tradus în lume.

Am apreciat la Kaplan, încă de la început, atenția specială pe care o acordă geografiei, pledând pentru această știință și pentru înțelegerea prin ea a numeroase fenomene și procese istorice care s-au desfășurat sau se desfășoară în lume. A scris o carte explicit despre aceasta: Răzbunarea geografiei. Ce ne spune harta despre conflictele viitoare şi lupta împotriva destinului (Bucureşti, Ed. Litera, 2014).

Cartea de față a apărut în anul 2017 sub titlul  Earning the Rockies: How Geography Shapes America’s Role in the World și poate fi considerată o sinteză a principalelor sale idei de geografie istorică și politică. La prima vedere, despre Cucerirea Munţilor Stâncoşi. Cum determină geografia rolul Americii în lume s-ar putea spune, simplu: determinism geografic. Cartea este însă mult mai mult decât atât. Este o istorie (indirectă) a nașterii Statelor Unite ale Americii și a națiunii americane cu ajutorul geografiei.

Urmând tradiția călătoriilor americanilor de-a lungul Americii, pentru descoperirea și cunoașterea patriei (a făcut-o spre exemplu John Steinbeck în relatarea de călătorie tradusă în românește cu titlul Eu și Charley descoperim America, 1967, reeditare în 2015 sub titlul Călătorii cu Charley), Robert D. Kaplan descoperă și cunoaște America în cursul mai multor călătorii. Prima a avut loc în copilărie, alături de părinții săi, care l-au purtat de-a lungul și de-a latul Americii cu scopul explicit de a-și cunoaște țara, apoi mai face o astfel de călătorie în anii 1990 și una în 2015; aceasta din urmă a ”provocat” cartea de față. O altă călătorie care-l inspiră pe Kaplan este aceea a istoricului Bernard DeVoto, care a trăit în prima jumătate a secolului XX și care a scris o carte pe care Kaplan pune mare preț: The year of decision, 1846 (London, Eyre & Spottiswoode, 1942).

Călătoria desfășurată în anul 2015 de-a lungul ”continentului” Statelor Unite ale Americii este interesantă pentru că autorul a urmat anumite repere geografice, istorice și culturale. Cele mai interesante sunt cele geografice: zonele din Est (la Atlantic), uriașul bazin hidrografic al fluviului Mississippi (care include alte câteva importante cursuri de apă – Ohio, Illinois, Missouri), Marile Câmpii (Great Plains), Marele Deșert (Great American Desert), Munții Stâncoși, Pacificul, folosite pentru a explica, foarte convingător, procesul de apariție și creștere a celor 13 colonii (secolele XVII-XVIII) și luarea în stăpânire a teritoriilor de la vest. Una dintre tezele susținute de Kaplan este aceea că geografia a marcat fundamental istoria Statelor Unite, dar nu numai din punct de vedere teritorial, ci și din punct de vedere politic și ideologic. Kaplan arată că expansiunea coloniștilor europeni spre vest, dincolo de cele 13 colonii și mai ales experiența cu ținuturile neprimitoare și periculoase din Marile Câmpii și Marele Deșert a reprezentat momentul în care a luat naștere o națiune nouă și distinctă și în care aceasta s-a despărțit definitiv de Lumea Veche. Din punct de vedere politic, organizatoric, confesional și cultural și inclusiv prin tipul de relief în care funcționau, cele 13 colonii erau legate organic de Lumea Veche și de tipul de societate al acesteia, iar trecând peste fluviul Mississippi și interacționând cu un mediu natural ostil (nepotrivit pentru economia și mai ales agricultura tradițională adusă din Europa) și populat de triburi de amerindieni (indieni) din ce în ce mai dușmănoși, coloniștii și-au dezvoltat niște trăsături distincte: individualism, curaj, perseverență, instinct de supraviețuire, încredere în forțele proprii, solitudine, pragmatism, materialism, de aici născându-se sentimentul Frontierei (p. 37, 97, 106) (aici îl citează pe istoricul Frederick Jackson Turner, vezi și mai jos). Pe măsură ce se îndepărtau de cele 13 colonii (de moștenirea europeană și constrângerile ei) și pe măsură ce se apropiau de Oregon și de Pacific, coloniștii deveneau altceva din punct de vedere cultural, adică națiunea americană (p. 33, 105).

https://en.wikipedia.org/wiki/Geography_of_the_United_States#/media/File:USA_topo_en.jpg (accesat iulie 2023)

Urmărind geografia Statelor Unite ale Americii de la est spre vest, Kaplan face multe observații interesante. De exemplu, observă că acest tip de relief (Marile Câmpii și mai ales Marele Deșert), diferit de experiența istorică a coloniștilor ex-europeni din regiunea celor 13 colonii, a determinat stoparea expansiunii sclavagismului înspre vest, căci teritoriul este nepotrivit pentru agricultura bazată pe sclavi, care are nevoie de alte soluri și de o climă mult mai blândă (p. 104). Aici, coloniștii s-au adaptat punând bazele a mii de ferme de creștere a vitelor, de unde s-a născut tradiția cowboy-lor, care a avut consecințe uriașe pentru reprezentarea culturală a Vestului. Faptul că luarea în stăpânire a teritoriului s-a făcut de la est la vest și cu foarte multe provocări (climă, securitate, lipsa apei, necesitatea organizării teritoriului) a obligat guvernul federal de la Washington ca în noile teritorii să reglementeze cele mai diverse aspecte ale vieții (topografie, resurse, parcuri naturale, rezervațiile de indieni) (”forța birocratică a guvernului federal”, p. 114), aspecte care nu trebuiau reglementate în Est. Spune Kaplan că dacă luarea în stăpânire a teritoriului s-ar fi făcut invers, de la vest la est, Statele Unite ale Americii ar fi avut un regim mult mai centralizat. Dar, începând cucerirea teritoriului de pe Coasta de Est, din regiunea celor 13 colonii, unde pământul arabil, rețeaua hidrografică și alte resurse erau abundente, societatea nu a avut nevoie de atât de multă reglementare și de aceea ideea libertății s-a păstrat nealterată (p. 114).

Teritoriul care constituie astăzi partea continentală a Statelor Unite ale Americii are dimensiunile aproape ale unui continent, observă Kaplan și însuși procesul de luare în stăpânire s-a făcut de cele mai multe ori prin violență (masacrarea triburilor de indieni) și chiar prin război (războiul dintre Statele Unite și Mexic, 1846-1848, în urma căruia americanii au preluat controlul asupra Texasului și a Californiei) (p. 39-40). Autorul remarcă în mai multe rânduri că americanilor, chiar dacă nu le place ideea de imperiu, și-au luat în stăpânire teritoriul (un ”imperiu intern”) și se comportă (inclusiv în relațiile internaționale) imperial (p. 41, 144).

Spre deosebire de numeroase țări (mai ales europene) care se plâng că Geografia e coșmarul nostru (p. 119), America nu a fost niciodată victima geografiei. Dimpotrivă, America a fost binecuvântată de geografie ca nici o altă țară: spațiul geografic se prezintă sub forma unei unități coerente, de întinderea unui continent (p. 45, 96-97), spațiul pare să fie nelimitat, ceea ce a marcat modul de a fi și de a gândi al americanilor. Imensitatea continentului american este reprezentată prin imaginea unui foarte lung tren de marfă Union Pacific pe care Robert D. Kaplan l-a observat, în cursul călătoriei sale din anul 2015, străbătând peisajele nesfârșite ale Marii Câmpii (p. 90). La est și la vest, țara este flancată de două oceane, dinspre nord este protejată de Canada, marile forme de relief se succed așa cum am arătat mai sus, iar resursele naturale și hidrografice sunt de-a dreptul abundente. În Pacific, America este protejată de Alaska, respectiv de arhipelagul Hawaii. Bazinul uriaș al fluviului Mississippi, care se varsă în Golful Mexic asigură, împreună cu Canalul Panama, controlul asupra Caraibilor și asupra părții centrale a Atlanticului (p. 144). America binecuvântată de geografie este o altă teză a cărții. Pornind de la această premisă, Kaplan arată că în realitate, Statele Unite ale Americii nu au în lume un competitor real, demonstrând aceasta prin comparație cu Europa, Rusia, China, India (p. 137-138).

https://id.pinterest.com/pin/283937951485616656/ (accesat iulie 2023)

Revenind la călătoria făcută de Kaplan în anul 2015, aceasta îl poartă prin diferite zone ale Statelor Unite, de la frontiera vestică a celor 13 colonii și până la Pacific. Sunt remarcabile frânturile de schiță a Americii rurale, a orășelelor care populează regiunea numită Middlewest. Kaplan este atent nu numai la faptul geografic, la peisaje (pe care le descrie minunat), ci îi privește cu atenție pe oameni, le privește așezările, gospodăriile, fermele, le ascultă dialogurile în cafenele, restaurante și benzinării, cu bucuriile și problemele lor specifice (p. 50, 58-61, 64-89 etc.). Dar, așa cum am arătat mai sus, călătoria – care ea în sine este foarte interesantă – este pretextul pentru privirea asupra geografiei.

Dar determinismul geografic nu este totul. Pe urmele lui Bernard DeVoto, Robert D. Kaplan susține că nașterea națiunii americane (”povestea americană”) este rezultatul nu doar al geografiei (așa cum poate părea la prima vedere), ci și al factorului uman (p. 133). În cea mai mare parte, Kaplan îl identifică cu moștenirea Europei: tradiții, confesiuni, liberalism parlamentar de factură britanică, spirit inventiv. Din întâlnirea (deloc simplă) a acestui factor uman cu geografia s-au născut Statele Unite ale Americii și națiunea americană. Așa ar trebui explicată și nașterea și specificitatea democrației americane (p. 54).

Dacă ar fi să inventariem universul de idei care compune autoreprezentarea americanilor despre țara lor și reprezentarea Statelor Unite ale Americii de către alte popoare și culturi, cu siguranță imaginea Vestului ocupă un loc fruntaș, dacă nu chiar prima poziție. Pe bună dreptate atrage atenția Kaplan asupra puterii de simbol a Vestului în general, a geografiei specifice vestului (Marile Câmpii, Marele Deșert, cu sutele de kilometri de nesfârșită preerie sau de nesfârșit deșert stâncos (p. 38, 94-96). Este cadrul natural pe care literatura și mai ales filmele western l-au făcut celebru; poate ar fi meritat ca autorul să fi accentuat mai mult această dimensiune cu o uriașă capacitate de penetrare în rândurile publicului american și a celui de pretutindeni. Autorul acestor rânduri a crescut cu romanele despre apașii lui Winnetou și cu filmele western cu bandiți nemiloși urmărind diligențe sau trenuri poștale tocmai prin relieful stâncos despre care vorbește Robert D. Kaplan.

Mai mult decât peisajul Vestului (Sălbatic), America este o succesiune de reprezentări geografice, de peisaje specifice cu valoare simbolică. Ele au pătruns nu numai în literatură (cine nu-și amintește primele zeci de pagini din Ultimul mohican, cu descrierea de către James Fenimore Cooper a nesfârșitelor păduri din nord-estul Statelor Unite de astăzi?) și în film, dar și în artă. Un exemplu oferit de Kaplan este al școlii de pictură de la Hudson River (p. 128).

Pentru că autorul susține convingător că națiunea americană s-a născut din întâlnirea coloniștilor europeni cu mediul natural de dincolo de fluviul Mississippi, merită pomenit Frederick Jackson Turner, un interesant și prolific istoric american de pe la 1900, marele teoretician al Frontierei, una dintre cele mai profunde idei despre nașterea Statelor Unite ale Americii și ale națiunii americane. Turner a publicat în anul 1893 o lucrare de mare răsunet: The significance of the frontier in American history (în revista Annual Report of the American Historical Association, 1893), care poate fi citită aici: https://www.historians.org/about-aha-and-membership/aha-history-and-archives/historical-archives/the-significance-of-the-frontier-in-american-history-(1893) (accesat iulie 2023), urmând o serie întreagă de lucrări dedicate acestei teme, cu o lucrare de sinteză în anul 1920 The frontier in American history [Essays] (New York, 1920).

(Pagina de titlu a ediției din 1956, https://www.abebooks.com/signed-first-edition/Significance-Frontier-American-History-TURNER-Frederick/30686354412/bd#&gid=1&pid=2, accesat iulie 2023)

Kaplan îl citează de câteva ori pe Frederick Turner (p. 153 etc.), iar teoria Frontierei se potrivește foarte bine demersului său, spre exemplu atunci când arată că națiunea americană se naște din încleștarea coloniștilor europeni cu mediul natural ostil din Marile Câmpii și mai ales din Marele Deșert American, aceasta fiind de fapt Frontiera și aici exersând viitorii americani spiritul Frontierei. Autorul susține că ”Frontiera a făcut din americani o națiune în marș” (p. 153), dar și că ”Frontierele, mai bine decât orice altceva, testează ideologiile” (p. 52-53); cu alte cuvinte, viața la Frontieră presupune să faci, să acționezi, să rezolvi problemele fundamentale ale vieții (adăpost, obținerea hranei, securitate), nefiind vreme pentru teoretizări. De aceea, susține Kaplan, americanii – oameni practici prin excelență – nu au agreat niciodată utopiile. Capitalismul american ar fi o prelungire a etosului Frontierei (p. 52-53).

Dintre președinții interesanți pe care Kaplan îi pomenește, merită citat aici – în legătură cu teoria Frontierei – Theodore Roosevelt (președinte între 1901-1909), care a înțeles semnificația largă a cuceririi Vestului și că națiunea americană se construiește în Marile Câmpii. Fără să fi fost un președinte purtător de războaie, a înțeles locul pe care trebuie să-l ocupe Statele Unite în lume și pentru aceasta a început primul program sistematic de construire a unei flote de război (p. 57-58).

Fără a face un scop din asta, Kaplan se referă de multe ori în paginile cărții sale la petele negre din istoria Statelor Unite ale Americii, la crimele pe care literalmente acestea s-au construit: masacrarea indienilor (p. 38-39, 54-55, 104-105, 129-130), sclavagismul și războaiele purtate în secolul al XIX-lea (războiul cu Mexicul din anii 1846-1848), exprimând păreri sincere de rău cu privire la aceste crime (acestea sunt cuvintele autorului). Este o povară de care națiunea americană trebuie să fie conștientă și pe care trebuie s-o poarte.

Kaplan observă undeva că cultura americană tradițională este contestată nu numai de o nouă cultură cosmopolită, ci și de o cultură a unei Lumi Vechi spaniole și, în călătoriile sale trans-americane, are ocazia să vadă peisajul cultural dinamic al Sudului, cu elementul etnic, lingvistic și cultural spaniol (mexican, central-american), atât de prezent și de ofensiv (p. 130-131).

Ultimele capitole ale cărții sunt dedicate locului Statelor Unite ale Americii în lume. Pornind tot de la ideea că geografia a fost generoasă cu America, Kaplan încearcă să demonstreze că aceasta are menirea să conducă lumea, printr-un soi de imperialism bine-intenționat (americanii sunt cvasi-imperialiști dar urăsc imperialismul, p. 153 și următoarele). Fără să pună prea mare accent pe doctrinele izolaționiste (cea mai cunoscută este Doctrina Monroe, dar în urmă nu cu mulți ani am fost martorii expresiei izolaționiste a lui Donald Trump), Kaplan susține mai degrabă necesitatea implicării Statelor Unite ale Americii în lume, aducând ca argument rolul salvator jucat în cele două războaie mondiale. Este o demonstrație pe care Kaplan o construiește ca o consecință a determinismului geografic și a proceselor specifice care au dus la nașterea Statelor Unite și ale națiunii americane.

La final, mai trebuie arătat că în călătoria sa din anul 2015 și în cercetările sale asupra istoriei americane, Robert D. Kaplan a fost însoțit de trei cărți: alături de cartea lui Bernard DeVoto, citată mai sus, este vorba de cărțile lui Walter Prescott Webb, The Great Plains (New York, Grosset & Dunlap, 1931) și Wallace Stegner, Beyond the hundredth meridian: John Wesley Powell and the second opening of the West. With an introduction by Bernard De Voto (Boston, Houghton, Mifflin, 1954). La acestea se adaugă, desigur, studiul lui Frederick Jackson Turner, The significance of the frontier in American history.

Pentru cei care urmăresc cu atenție prezența Statelor Unite ale Americii în istorie, cel puțin în ultimele două secole și pentru cei care au crescut cu imaginea literară și cinematografică a Vestului Sălbatic, Cucerirea Munţilor Stâncoşi. Cum determină geografia rolul Americii în lume este o carte importantă. Fără a fi o monografie istorică severă și indigestă, dimpotrivă, cartea lui Robert D. Kaplan se citește ușor, te captivează și, mai ales te învață și te ajută să-ți sistematizezi ideile despre nașterea a ceea ce noi numim, simplu, America.